Cred că săptămâna asta va fi cu iz politic aici pe blog chiar dacă nu la nivel înalt pentru că în general nu sunt un ciripitor de politică dar ca cetăţean care nu poate să tacă şi să ţină într-însul.

Deci Crin s-a aliat cu Geoană contra Marinarului. A ales din două rele (pentru el şi partid) pe … una mai puţin rea dar pe de altă parte … groaznică. Am trăit să văd cum un partid de dreapta bate palma cu unul de stânga. “În politică e posibil orice” o spunea chiar Crin. Compromisuri, minciuni, interese în defavoarea ţării … ştim şi 20 de ani am tot văzut prea bine cum e. Fraza “România bunului simţ” face parte din limbajul de lemn de azi.

Deci … Nu mai contează trecutul? Păi tocmai trecutul îmi oferă “garanţia” că ăştia candidaţii sunt aşa cum sunt.
Nu mai contează Trecutul? Adică cei care au ieşit în stradă acum 20 de ani ca să-l dea jos pe Mamutul de Ceaşcă şi lovitura de stat ţesută frumos de FSN-ul lui Ilici şi Brucan? Au murit ăia degeaba crezând într-o Românie mult mai liberă.

Deci, sau altfel-spus … la naiba că au murit ce mai contează e la trecut … GREŞIT! Trecutul contează iar cine spune că nu contează nu face decât să manipuleze prezentul ştergând din mintea colectivă cauzele care au dus la faptele din trecut şi tocmai pentru că s-a putut, pentru că a existat precedente, o vor face liniştit şi pe viitor.

Deci: nu avem un lider de “Doamne ajută” şi o echipă pe care să-i alegem cu sinceritate … defilăm cu ce avem dar cam ăştia sunt pionii pentru România viitorului: Marinarul  (pardon Marinelul versus tipul din spatele partidului roşu susţinut de trupa bunului simţ)

Preluare de pe blogul meu foto

Mi-e drag să văd în jurul meu şi mai ales să cunosc familii de tineri căsătoriţi care transmit cu atât de mult drag viaţa mai departe. Tineri care în ciuda greutăţilor şi a lumii de azi, anti-familie şi anti-procreare, aduc pe lume 1-2 micuţi.

Familia este celula societăţii. Locul de unde prichindelul primeşte educaţia, primele linii de caracter … O familie dezbinată naşte o societate cu mai multe frustrări … nu generalizez dar media în acest sens e … considerabilă.

Sunt adeptul familiei fireşti (el+ea); cuplurile gay si lesbi în opinia mea nu le pot numi familii, iar prima şi cea mai importantă barieră în această mentalitate este legea naturală (a firii) şi imediat apoi legea spirituală. Mai mult no comment!

După Revoluţia din ‘89, copil fiind, speram că structurile de conducere din România vor fi dezbrăcate de vestimentaţia roşie a comunismului. Ei .. ce să-i faci eram puiutz. Nu ştiam prea multe în general; la început l-am simpatizat pe Ilici, apoi după treburile cu minerii din ‘90 mi-am cam schimbat părerile, tot copil fiind. Trecut-au anii … o nouă “speranţă” se ivea la cârma României: Emil şi CDR-ul.

Ete na … ca să vezi că ajunserăm în situaţia de a-l re-alege în 2000 de voie de nevoie tot pe dragul de Ilici.

2004, a venit şi vremea marinarului … eram ceva mai bucuroşi că nu mai erau trandafirii înfipţi la centru. În toţi aceşti ani … pe lângă speranţele sentimentaliste … mi-au crescut decepţiile privind credibilitatea clasei politice. Ştim şi vedem că “pentru ei se poate orice inclusiv încălcări abuzive ale legii” în timp ce pentru restul tovarăşilor cetăţeni “viaţa e complexă şi are multe aspecte”.

Dezgustul faţă de politică mi-e azi mare, chiar de nedescris însă am mers la vot în ideea unei schimbări măcar să vedem cum ne vor mai duce de nas şi alţii nu tot aceeaşi. Aştept cu un oarecare interes turul II deoarece comuniştii moderni în chip de trandafir au şansa să pună mâna pe ţară again. Ilici e uşor bătrânel … expirat politic (demuult) … dar partidul roşu încă “străluceşte cu putere” peste electorat. Hainele comunismului rupte şi jegoase de atâta vreme rămân în continuare la modă printre majoritatea cetăţenilor.

Deci voi participa la vot … nu l-aş mai vrea pe marinar (pardon marinel )  ) … dar mi-e rău tare de comunişti.

Aşadar că mi-aţi dedus simplu opțiunea mă reîntorc la ale mele … încă cinci ani ori cu marinarul, ori cu comuniştii!

Mergeţi totuşi la vot!

PS: Citiţi cu luare aminte şi AICI pentru a nu cădea în beţia promisiunilor şi a schimbărilor promise parcă pe tavă de către iluştri noştri oratori politici.

Preluare de pe blogul meu foto

Îmi sunt aşa de dragi … şi ei au ceva special (ca de altfel orice artist prin faptul că e … artist). E frumos să-i ai în preajmă când ieşi la picnic, la munte, ş.a.

Prin anul IV de facultate am avut tentativa de a învăţa puţină chitară. Era să-mi şi cumpăr una. Din păcate nu m-a ţinut mai mult de o lună şi ceva. Îi mulţumesc lui Nicuşor colegu’ de cameră că a avut încrederea să lase instrumentul pe mâna unui începător, ba mai mult să mă şi înveţe câteva acorduri.

Probabil că nu sunt potrivit să fiu chitarist, poate voi fi în viitor pentru că … rămân deschis la provocare. Un lucru e certo: mi-e drag să-i ascult.

Preluare de pe blogul meu foto

Iată (din nou) un moment în care suntem chemaţi la votare. Au trecut 20 de ani de când în România trăia altfel. Imaginea de mai jos e tipică acelor vremuri de tristă amintire, foamete, paranoia la nivel de mase, privarea dreptului la liberă opinie şi alte gesturi incomode ale Epocii de Aur.

Bun şi ce legătură are asta cu zilele noastre. Păi are întrucâtva. Azi, spre deosebire de atunci, avem şansa prin participarea la vot, să ne alegem din formaţiunile politice. Grijă mare … ştiu că nu există preşedintele şi partidul ideal, dar şi să ne întoarcem cu cracii-n sus la multe din metehnele trecutului, ar fi păcat.

Tatov plăcut!

Preluare de pe blogul meu foto

Am reuşit în premieră pentru mine să ajung anul acesta în luna mai în Bucegi la “Babele” şi “Sfinxul”, după ce anul trecut am fost (tot în premieră) la Bâlea lac. Deşi a bătut un vânt impresionant de tăios, vremea a fost ok şi am putut trage nişte cadre -sper- drăguţe.

Deci, e clar, albumul de pe Facebook de săptămâna aceasta este dedicat vizitei în Bucegi (e prea ciudat s-o numesc expediţie, dar cel mult îi pot spune mini-expediţie foto de câteva ore). 

Un grup de tineri din Ucraina au organizat un protest inedit împotriva abuzului sexual din licee şi universităţi, scrie, miercuri, visualrian.com.

Protestul a fost organizat de tinerele membre ale organizației feministe "Femen". Îmbrăcate sumar, fetele de la "Femen" au pozat, în mai multe ipostaze de hărţuire sexuală. Totodată, tinerii au purtat diverse pancarte cu mesaje ca: "Universitățile prostituției" sau "Sex oral pentru o restanţă".

Poate mă ajută şi pe mine cineva să înţeleg din clipul acesta de pe 220.ro forma de protest pe care o desfăşoară fetele de la “Femen”, sumar îmbrăcate care fără jenă se lasă atinse. Adică vor arate ce naspa’ e hărţuirea sexuală, dar mesajul mă duce cu gândul la altceva. Păi ori protestăm serios, ori ne prostim? Chiar săptămâna trecută cineva de la un anumit partid m-a sunat încercând să mă convingă cât de aiurea e referendumul, dar tuta de la celalalt capăt al firului n-a fost în stare să-şi continue  discursul convingător că … s-a prăpădit în râs “din cauza colegului”. Şi atunci? Vrei să-mi spui ceva dar nu eşti suficient de serios şi în stare? Şi atunci (revin la fetele sumare) la ce rost? Sau sunteţi ipocrite, spuneţi una şi arătaţi alta? Sau v-au pus domnii în cravată care v-au şi “hărţuit sexual dar pe EURO” să ieşiţi la o distracție ca să nu vă tragă societatea prea la răspundere că aţi ajuns în gaură morală? Deci, luând-o logic şi instinctual cum pot eu ca bărbat văzându-vă în halul acesta să am exact gânduri compătimitoare – o spun în postura generalistă obiectivă a majorităţii bărbaţilor. Au mai protestat şi anul acesta în vară, în dulcele stil “funny”.

Preluare de pe blogul meu foto

Astă vară într-o seară am ieşit cu nişte prieteni undeva la marginea oraşului la o plimbare sub clar de lună în admirarea stelelor şi a luminilor urbei ce se vedeau din deal. A fost frumos. Am venit echipat cu trepiedul şi cu o lanternă pentru o minişedinţă foto cu tema: expunere lungă. Am vrut să-mi testez aparatul şi pe timp de vară după ce l-am testat şi astă-iarnă. Rezultatele … mai mai jos. Se poate distinge în unele imagini un uşor zgomot de fond. Dacă atâta poate duce Fuji-ul meu …

Am folosit pe lângă trepied, valoarea de 400 la ISO, diafragma între F2 şi F5, timpii de expunere (minimi) între 5 şi 30 secunde şi … fără blitz. La unele fotografii ca o luminiţă suplimentară şi pentru nişte efecte abstracte foloseam o lanternă, (fotografia cu clopotul) în rest .. multă răbdare, pasiune şi sperăm inspiraţie.

Din nou trec prin acele perioade aride de inspiraţie în a scrie. Totuşi de mai bine de o săptămână reuşesc să mă ţin de o schemă care mi-am propus-o în întreţinerea cu conţinut atât a acestui blog, cât şi a celuilalt de fotografie.

Ok. Ştiu, e neinteresant ce v-am spus dar trebuia să-mi fac cumva încălzirea. Oricum ideile cele mai multe îmi vin de cele mai multe ori când merg pe stradă de unu’ singur, ori când sunt la masă (tot singur) dar rareori când sunt la calculator. Mă gândeam foarte recent la ideea de bucurie şi chiar de fericire. Care sunt majoritatea cauzelor care duc la aceasta? Ce ne poate face atâta bucuroşi, fericiţi, în extaz ş.a.m.d?

Răspunsul cu siguranţă nu va fi unul obiectiv pentru că fiecare simte în nuanţe uşor sau mai greu diferite aceste noţiuni. Pentru unii fericirea e banul, afacerile, prosperitatea, pentru alţii armonia familiei, pentru alţii funcţiile şi cariera, pentru alţii anturajul şi micile bucurii, pentru alţii câte o felie din fiecare. Iată câteva cauze care ne dau starea mult-râvnită.

Cu riscul de a schimba uşor placa mă opresc la ideea de a cunoaşte oameni noi. Să zicem că eşti înconjurat de prieteni şi cunoştinţe pe care te poţi bizui şi cu care colaborezi, îţi petreci timpul liber şi te bucuri de viaţă împreună eu ei. Ei, cu toate acestea de multe ori nu ne gândim că la un moment dat apar oameni noi în mersul nostru şi … iaca încă un câştig. Ideea e de fapt că în anturajul de faţă fiind cu toate ok … fiecare dă cât îl ţine şi simţi nevoia de ceva nou iar grupul nu mai e aşa de creativ ca la început. Nu e nimic. Faptul că te poţi bizui şi construi cu ei aşa în ritmul ce nescris se fixează e mai preţios decât faptul de a fi super creativi. Şi atunci cunoşti persoane noi şi te conectezi la viziunile lor de viaţă şi e .. altceva. Nu ştiu dacă e indicat să cunoşti la nesfârşit şi … să poţi stabili cam aceleaşi tipuri de relaţii de amiciţie şi bună înţelegere cu toţi. Depinde ce nivel de rating ai în societate. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori bune să fiu în momente super monotone de viaţă şi (aşa gândeam) pe oricine aş fi cunoscut ce-mi mai putea oferi? Ei eram puiuţ la faza asta şi soarta a făcut ca la scurt timp să cunosc oameni noi prin care am învăţat şi am văzut lucrurile din nou cu suflu nou. Toate astea se întâmplă în mediul real, am vorbit de socializarea vie. Iniţial am vrut să scriu şi despre socializarea virtuală pe care Facebook-ul o reprezintă cu enorm succes în momentul de faţă, dar să lăsăm loc altei postări pentru asta că e ceva de vorbit.

Preluare de pe blogul meu foto

Una dintre intrările laterale ale bisericii reformate de la Sântămăria Orlea (Jud. Hunedoara).

De vreo câteva zile aveam piesa de mai jos în minte dar … nu mai ştiam cine o cântă. M-am străduit şi (se vede că) am aflat. Poate e singura piesă de la ei care-mi pică cu tronc mai ales acum. Mai aveau una care-mi place şi e tot la nivel de fredonare … trebuie să mă străduiesc (din nou) pentru a o identifica.

Preluare de pe blogul meu foto

Un cadru luat în cimitirul de lângă biserica din Densuş. Cei care nu aţi auzit de ea, puteţi citi detalii esenţiale AICI.

Pentru publicări în blog folosesc Windows Live Writer (WLW). E un program super care a pentru mine a devenit unul din cele mai folosite programe. E ok, dar e o chestie care mă frustrează de-a dreptul. Mi s-a întâmplat de vreo două ori după ce terminam postările frumos, să le salvez doar în schiţa locală după care când să revin, ciu-ciu nu mai erau. Aveam activată şi salvarea automată la 3 minute şi cu toate astea am pierdut. Aşa am pierdut recent o postare. Te doare mintea când vezi că ai lucrat degeaba şi atunci ce-i de făcut? Să înjuri pentru a-ţi potoli frustrarea sau să-ţi converteşti incomoditatea creată în faptul de a fi mai atent şi de a lua IMEDIAT măsurile de rigoare. Aşa că “m-am enervat frumos”, am intrat în opțiunile WLW-ului şi am făcut cu fermitate câteva setări ca să evit pe viitor astfel de rahaturi. De acum încolo pentru orice eventualitate voi salva schiţele atât local cât şi online şi cu asta m-am mai liniştit.

Ideea e de fapt: un pic mai multă atenţie şi setarea corespunzător a programelor cu care ne facem treaba.

Mai multe fotografii în fotoraimi-ul de pe Facebook. Despre Biserica de la Densuş e foarte important de ştiut că este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfăşoară neîntrerupt până în prezent. Am reuşit să ajung astă vară pe la începutul lui iulie şi nu regret. Am prins o superbă vreme de dupămasă-către-seara, numai bună pentru fotografiat.

Mă bucur mult pentru “fetele mele” care s-au implicat frumos în proiectul audio-video de mai jos. Felicitări Sandra (fata în alb) şi Andrada (regizoarea)! La cât mai multe şi profitabile proiecte!

Deleted Dream

Compozitor, muzică: Vlasto Ambruş;
Versuri, voce, cameraman, editor video: Claudiu Pavlov;
Regizor, scenarist: Andrada Mișcă;
Actori: Costi Șerban & Sandra-Iulia Sopon;
Hairstylist si make-up artist: Ioana Pop;

Preluare de pe blogul meu foto

Oriunde în lumea aceasta în anume locuri unde se adună mulţi turişti şi pelerini, există şi tarabe cu negustori care au o varietate de oferte la aşa-numitele suvenire. E normal: vizitatorii vor amintiri (pentru ei şi cei dragi ai lor), iar comercianţii vor … da, v-aţi prins … vor EURO!

Erau nelipsiţi şi din faţa Muzeelor Vaticanului, chiar dacă înăuntru găseşti suvenire mai de calitate. 

Dinică a încetat din viaţă. După situațiile descrise în timpul spitalizării aveam temeri dar (de ce nu), şi speranţe.

Sunt în doliu după un om pe care îl admir pentru talentul actoricesc şi muzical. Vă invit să citiţi în Evenimentul Zilei o “monografie sensibilă”, dar şi pe Cinemagia.ro un bine alcătuit In memoriam.

Dumnezeu să-l ierte!

Am pus în practică o decizie importantă. Mi-am luat hard disk extern pentru copii de siguranţă. Cu 640 Gb sper să-mi asigur cu succes datele care sunt 80% fotografii realizate de subsemnatul.

Nu scriu ca să mă laud ci să subliniez importanţa bake-up-urilor. Lucrurile stau cam aşa: îţi cumperi primul calculator nu ai nicio treabă. Eşti pasionat de ceva anume şi desfăşori creaţii şi proiecte pe marginea pasiunii tale, în cazul meu fotografia. Timpul normal trece şi cu anii acumulezi spaţiu. Salvezi şi pe medii de stocare cum ar fi CD-urile sau DVD-urile dar pe acelea odată salvate le-ai bătut în cuie şi e riscul ca după o vreme nu foarte lungă să ţi se deterioreze. Ştiu că şi hardurile sunt cam în aceeaşi postură însă ai net avantajul fiabilităţii cu manipularea datelor şi dacă ţii la lucrările tale vei dori să le foloseşti mereu în diverse proiecte. Avându-le stocate pe un mediu HDD extern le ai mult mai la îndemână. Ideal ar fi ca să am încă un dispozitiv extern şi să-mi dublez copia de siguranţă. Momentan nu e o necesitate pentru că HDD-urile interne de pe încă două staţii fixe îmi asigură o linişte în acest sens. Îmi asigurau şi până acum dar am nevoie tot mai mare de portabilitate iar HDD-ul laptopului pe care-l forjez (în sensul cel mai plăcut al cuvântului) nu e suficient de încăpător pentru a găzdui ani întregi. Desigur ocuparea spaţiului nu se reduce doar la fotografiile mele ci la toată munca mea din ultimii cinci ani. Mi-e tot mai frică de ziua în care una din staţii ar putea pica şi atunci singurul regret ar fi … iresponsabilitatea de care am dat dovadă nesalvându-mi datele la timp.

Sper să nu am neplăceri cu noua sculă achiziţionată, iar investiţia făcută (de aproape 100 euro) pentru mine şi ceea ce am acumulat cred că merită. În sfârşit, cum e şi titlul, am făcut acest pas. Poate nu-l făceam dacă în urmă cu aproape 9 luni nu aş fi fost pus într-o situaţie jenantă: unul din calculatoare, cel care e no 1 ca importanţă în ceea ce are stocat pe el, mi-a dat semne de oboseală la hard. Pe atunci nu făcusem vreun bake-up şi deodată m-am văzut cu … buza umflată. Am scris despre acea zi AICI. De atunci am început demersurile, şi bake-up-urile, iar acum trecem la next level: copierea datelor pe încă un mediu extern de data aceasta la care am acces mai rapid. Am fost un pic nesimţit faţă de mine că am amânat acest fapt până anul acesta şi dacă păţeam ceva … mi-e greu să mă gândesc cum m-aş fi simţit.

Un sfat: să aveţi în vedere mereu siguranţa datelor personale căci nu se ştie ziua când nu le mai puteţi accesa şi atunci veţi dori să faceţi orice, inclusiv să daţi timpul înapoi pentru a vă proteja fişierele.

Preluare de pe blogul meu foto

Cu dedicaţie pentru pasionaţii de graffitti şi … radiouri!