Blaj: prima zi!

Ultima dată am poposit în Blaj anul trecut în luna mai, dar eram în trecere. Ultima dată când am înnoptat în Blaj a fost acum 4 ani jumate când am mers la Cluj după certificatul de competenţă lingvistică ce mi-l trebuia la master la Oradea. De atunci Blajul a fost doar o amintire sporadică dar interesantă a unei perioade din viaţa mea.

M-am trezit şi încadrat cu bine pentru tren. În drum spre gară văzând oamenii cum îşi îndeplinesc parcă fără prea mare tragere de inimă îndatoririle sociale (şcoală, muncă), mă gândeam “ce bine e când faci ceea ce-ţi place!”. Eu mă îndreptam către un tip de întâlnire care-mi place. Mă simţeam liber, degajat. Mă îmbrăcasem şi mai gros căci ieri dimineaţă era un frig de iarnă, însă în tren a fost aşa de cald că am stat efectiv la tricou. După aproximativ 5 ore de călătorie cu două escale am ajuns în “Cetatea de unde a răsărit soarele românilor”. Deja intrat în judeţul Alba m-am lovit de primele dejavu-uri din anii studenţiei şi primul impact a fost accentul zonei. Cum mă apropiam tot mai mult de Blaj, accentul şi stilul oamenilor îmi aduceau mai în prim-planul minţii mele anii studenţiei, cum veneam cu trenul de acasă. Două fete tinere (şi simpatice) care aveau locuri aproape de mine în tren, prin jovialitatea lor mi-au adus aminte de fetele şi tineretul din aceste ţinuturi, un tineret parcă “mai de casă”, mai credincios, mai natural. Întotdeauna mi-au plăcut tipul acesta de fete şi aici în zona aceasta l-am simţit din plin. Se pare că sunt menit să mă pierd în diverse detalii, dar la ora aceasta când scriu, după o zi destul de obositoare, aşa simt s-o fac.

Am ajuns, am luat prânzul, după care ne-am întâlnit pentru prima şedinţă. Nu am de gând şi parcă nici nu prea am chef să intru în detalii tehnice despre ce am discutat şi asta nu din cauză că ar fi secret, dar aş vrea să prind restul aspectelor în aceste zile, adică felul cum m-am simţit mai mult. Va exista un comunicat despre această întâlnire către care -promise- voi face link. Ca de obicei aparatul foto mi-a fost de nelipsit, dar când dau să-l deschid, îmi dăduse o eroare la card. Am fost întristat mai ales că eroarea se repeta la fiecare restart al camerei. Aveam şi carduri de rezervă dar nu la mine. îmi venise o idee: l-am formatat (noroc că era gol), şi a fost ok. Îmi făcusem prea multă “furtună în pahar”. Prima şedinţă a fost faină. Suntem puţini şi atmosfera e familiară, discuţiile s-au purtat în mod degajat.

Prima zi s-a încheiat astfel cu o cină la care am socializat din plin că doar suntem operatori media . După cină am ieşit să-mi cumpăr ceva şi să fac o scurtă plimbare prin oraş. Trecând pe lângă facultate, pentru moment mi s-a ridicat părul pe mine … gândindu-mă că 5 ani am locuit acolo, am învăţat şi luat masa. In acel spaţiu am trăit un mod de viaţă uşor sever, dar care poate mi-a prins bine în a vedea altfel mai apoi viaţa. Îmi veneau în minte multe amintiri (acum îmi vin şi mai multe), cu anii de şcoală, cu felul cum gândeam atunci, faptul că eram mai tânăr,foştii colegi şi multe altele. Şi pe drum la fiecare pas îmi venea câte un set de remember-uri. Dacă ar fi să scriu despre anii mei de studenţie, cel mai bine cred că aş face-o chiar de aici din Blaj.

Ajunge zilei oboseala sa! Seara am căutat în cameră un strop de net conectându-mă cu telefonul mobil pe post de modem, dar fără succes. Eram dezamăgit şi mi-am spus resemnat: “ghinion”. Îmi venea s-o las baltă dar atunci când îţi doreşti ceva parcă cineva iubitor acolo sus i se face milă şi te păsuie mai ales dacă ai fost cuminte şi nu te-ai enervat. Uitându-mă mai atent la aparat, am văzut că prinde uşurel-uşurel un punct de acces wireless necriptat. Nu îmi intrase din prima, de aceea încercasem cu telefonul. Am îndrăznit şi … eram online, şi datorită acestui fapt, aceste gânduri sunt acum pe blog deja.

Ajunge –cum spuneam- zilei tulmultul ei. Voi scrie ceva şi mâine seară dacă stropul de net va mai fi.

Plec la Blaj

De joi 26 până sâmbătă 28 martie, sunt în centrul ţării la INOMC. Ce este INOMC? Este o întâlnire a operatorilor massmedia catolică din România ce se ţine anual în diferite localităţi din ţară. Până acum din câte ştiu s-a ţinut la Şumuleu-Ciuc, Oradea, Baia-Mare, Bucureşti, şi (nu sunt sigur) Cluj. Acum particip pentru a treia oară. Prima dată am fost la Baia-Mare în mai 2006, iar a doua oară la Bucureşti în 2007.

Am participat de la serviciu la mai multe întâlniri pe variate teme, chiar şi pe teme ce privesc direct funcţia mea de bibliotecar-arhivar, dar la întâlnirile pe teme massmedia am participat cu mai mult drag şi interes, pentru că sunt pasionat de media, în special de fotografie şi scris. Îmi amintesc de un workshop media din octombrie 2006 ţinut la Timişoara şi organizat de publicaţia “Vita Catholica Banatus”, la care am fost invitat. Am participat benevol şi a fost o experienţă super.

Sper ca întâlnirea de la Blaj să fie una memorabilă şi să ne întoarcem mulţumiţi şi cu idei mai noi în privinţa mass mediei aplicate la realităţile şi mediile unde lucrăm.

Voi reveni cu amănunte despre întâlnire.

 Un album foto de la ultimul INOMC la care am participat:

Bucuresti-INOMC+UMAFILMFEST 2007

Grupul greco’ din Timişoara. Introducere şi partea I

Demult aveam în gând sau în intenţie să scriu câte ceva despre unul din grupurile de tineri greco-catolice super-faine. E vorba de grupul din Timişoara cu tineri din mai multe parohii greco’ din oraş dar şi cu tineri din ţară Cluj, Deva, Lugoj, Cugir, Filiaşi, Maramureş-plai cu flori, care sunt studenţi la Timişoara. Cei care nu aveţi două paie cu Biserica poate aveţi tendinţa să vedeţi într-un grup de tineri care au o identitate religioasă, o adunătură de puişori fanatici şi înapoiaţi. Dacă gândiţi aşa şi mai ales fără sa fi avut ocazia să cunoaşteţi indivizi din aceste grupuri, atunci judecaţi greşit şi atunci asta poate spune totul. În primul rând doar prin faptul că merg la Biserică şi există interesul pentru temele ce privesc Dumnezeu, religia, Biserica, nu înseamnă a fi fanatic. În toate locurile unde există omenie, deschidere, raţiune, limita bunului simţ în gândire, exprimare şi acţiune şi nu în ultimul rând valori creştine, cred că e de bine. La urma-urmei dacă stau să mă gândesc, oricât de îngăduitori am fi şi am încerca să schiţăm o explicaţie, poate am rămâne de neînţeles. Aşa cum sunt grupurile de tineret dintr-o formaţiune politică sau asociaţie studenţească ori sportivă, aşa suntem şi noi dar fireşte cu specificul şi identitatea noastră. Norocu’ nostru că suntem sociabili şi deschişi în realitate nu neapărat doar virtual pe net sau la telefon.

Revenim mai concret la grup. Tinerii greco’ din Timişoara se întâlneau (şi o fac şi azi) o dată pe săptămână la sediul protopopiatului. Pr. Teodorescu protopopul Timişoarei, Pr. Davide şi Pr. Geo din comunitatea Fraţilor Sf. Cruci şi Pr. Răzvan care e de câteva luni preot, au un rol bun pentru partea spirituală şi chiar recreativă a grupului. Eu îi cunosc mai bine pe o parte din tineri încă din 2006 şi până anu’ trecut mă întâlneam cu ei dar mai rar. În noiembrie am făcut o ieşire cu caracter spiritual dar si recreativ la Poiana-Mărului. Despre acea ieşire există o relatare şi fotografii AICI. Aşa de bine ne-am simţit ca grup acolo, încât ne-am hotărât să facem şi revelionul împreună. Fiecare dintre noi îşi are gaşca lui de prieteni buni, inclusiv eu, însă prieteniile ce s-au legat între noi au făcut ca grupul să capete o culoare mai vie şi mai dinamică, să ne întâlnim mai des pur şi simplu (la un suc, o clătită în Complex în cămin, un karaoke, când dă căldura din nou şi la un sport-ceva). Am reuşit să facem revelul la Paula în Maramureş care ne-a pus la dispoziţie ce a avut mai bun plus suflet, încât am avut nişte zile superbe. Am scris şi pus poze de la acest revel superb AICI. La sfârşitul lui februarie ieşim din nou la munte vreo 3 zile, unii la schiat, altii la fotografiat sau admirat natura pur şi simplu.

E aşa de nice grupul … un alt aspect tare drăguţ desigur – şi care de fapt cred că se regăseşte în aproape toate grupurile de tineri cred – e că apar la un moment dat simpatii şi îndrăgiri între indivizii grupului, evident că de sexe opuse. Am vrut să nu mai specific asta dar la propaganda homosexuală ce îi şi pe la noi, iaca e mai bine aşa. Sunt faine aceste simpatii sau să le spun "iubiri" că sunt 100% naturale si de regulă apar spontan, adică te trezeşti că îl placi sau o placi şi fie eşti fată fie eşti baiat, începi faci ceva demersuri . Unii ajung să fie împreună, alţii nu. Motive: incapacitate reciprocă de sentimente, ori persoana Ygrec pe care iXulescu o îndrăgeşte atât de mult e cu altă persoană Zet, chiar dacă persoana Zet să zicem ar avea măcar un gram (sau mai mult) de simpatie faţă de iXsulescu. Mai naşpa e când Zetu’ e si ocupat şi nici nu te place deloc. Atunci chiar că nicio şansă. Bun. Dincolo de aceste detalii, de care ne vom aminti cu drag şi cu alşi ochi în viitor, grupul merge înainte şi ne place să fim împreună, să ne întâlnim.

Ultima chestie legată de grup a fost venirea lui Mickey de la Cluj la surioara ei în Timişoara. Surioara ne-a anunţat înainte cu două zile (chiar dacă unii ştiau mai din timp) şi ieri, marţi 3 februarie Anul Domnului [si nu al altuia ], 2008 ne-am întâlnit şi cu scumpa de Mickey, pe care am cunoscut-o doar la revel’ în Maramu’, deşi 80% dintre ei sunt în plină sesiune.

Chestii atât de naturale şi -foarte important- neforţate, neimpuse … În urmă cu o săptămână Andrada revenea în Timişoara şi îi era dor de grup. A vrut să-i vadă şi …. nicio problemă grupul s-a adunat chiar dacă erau (s)cufundaţi în sesiune. Ce frumos! Chiar dacă nu au putut ajunge toţi-toţi, au fost suficienţi cât să-ţi faci probleme că nu ai loc la masă la respectiva unitate de consum în care ieşi.

Îmi place de ei şi e un punct forte că grupul a trecut demult şi cu succes de faptul de a se vedea împreună doar atunci când sunt acţiuni organizate de Biserică. Fiecare grup are o identitate, iar persoana, tânărul se simte în largul lui în a-şi exprima ideile, principiile, de a fi el însuşi în mod plăcut şi natural.

Momentan e bine şi chiar frumos. N-ar fi exclus să mai scriu despre acest grup şi pe viitor tot aşa în linii cât se poate de simple cum mi se pare că am făcut-o şi acum fără prea mari -sper- complicaţii şi filozofii.