La Timişoara la miting

De scumpa noastră zi naţională am mers la Timişoara la mitingul organizat de PSD Timiş cu ocazia vizitei lui Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Iohanis. Manifestarea a avut loc afară în faţă la Opera Română dar şi înăuntru unde au intrat cei cu pile invitaţii. Politicienii au apărut doar în faţa celor dinăuntru iar cei de afară au putut vedea pe un ecran mare desfăşurarea discursurilor. Iniţial nu am vrut să merg dar m-am gândit să fac o ieşire nu neapărat pentru miting ci să mă mai revăd şi cu alţi prieteni dragi pe la o cafea, etc.

Revenind la manifestare, în piaţă s-au mai adunat pe lângă PSD-işti şi alte formaţiuni care au huiduit în continuu discursurile politicienilor şi au scandat contra lor. Sunt două păreri mari: ori au venit şi au scandat pe bune din ura mare faţă de comunism care ştim bine în ce stadiu e la Timişoara sau … grupurile anti-pesediste au fost pur şi simplu “motivate” de rivali ca să boicoteze meeting-ul, gest lipsit de fair play.

Personal prea puţin mă interesează şi încă mă declar neutru privind simpatizarea vreunuia dintre cele două partide rămase în cursă împreună cu liderii lor. Trec la my hobby despre care-mi place să vorbesc: fotografiatul. Nu m-am putut răbda să nu fac mai multe cadre căutând detaliul şi expresivitatea portretelor. Câteva imagini îmi plac dar se putea şi mai bine.

Pentru mine a fost o zi naţională “interesantă”, pe care iată că nu am mai petrecut-o ca în mulţi alţi ani la Alba-Iulia (unde am vrut să merg şi anul acesta), ci … mai aproape, la Timişoara, cu prietenii … şi mitingul fantastic.

La Memorial la Sighet

Material preluat de pe blogul meu foto.

Exact în urmă cu o lună, pe 25 iulie (de ziulica mea de naştere) mă aflam la Sighet la Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei. Un loc unde trecutul a fost dur şi greu. Un loc unde au suferit şi s-au stins din viaţă destui oameni, foşti politicieni, feţe bisericeşti ş.a. care au fost închişi pentru că erau “duşmanii şi trădătorii patriei socialiste”, adică în realitate oamenii care nu au făcut pact cu regimul (nici fiind constrânşi, dar nici de bunăvoie).

Mai jos câteva imagini -sper- mai deosebite.

P.S.: Sergiu mulţumim!

 

Republica Moldova … restore point?

Treburile-s cam tulburi în Moldova, şi asta se ştie căci media se ocupă bine de acest subiect. Nu mi-a plăcut şi nici nu-mi place politica fapt pentru care nu mă voi lansa în vreun comentariu vast a celor ce se întâmplă peste Prut. Poate printre aceste rânduri se vor întreţese probabil şi opinii pur personale … însă mai mult nu pentru că sunt destui specialişti, analişti politici, jurnalişti sau alţii cu fler care ştiu să scrie frumos despre o revoluţie

Îmi place istoria românească contemporană perioada anilor ‘45-90. Sunt oarecum interesat de trecutul nostru comunist poate şi din faptul că am mai prins o bucată din “Epoca de Aur”. Evenimentele din zilele noastre din Republica Moldova îmi aduc aminte de momentele ce s-au desfăşurat la noi în urmă cu 20 de ani şi pe care –copil fiind- le-am prins în direct aşa cu emoţiile ce le puteam avea pe vremea aceea. Se spune că odată la 20 de ani “se întâmplă ceva care îţi dă impresia că istoria s-ar repeta oarecum”. Una din marile deosebiri ale revoluţiei din Moldova faţă de cea din România din ‘89 este că lumea întreagă are posibilitatea de a o urmări pe Youtube, Flickr, Twitter, bloguri şi nu în ultimul rând în presa online, adică e puternic mediatizată pe internet, deşi autorităţile din Republica Moldova au restrâns factorii ce favorizează accesul la răspândirea informaţiei (jurnalişti opriţi la vamă, oprirea unor posturi de tv româneşti, oprirea internatului şi a semnalului la telefonie mobilă).

Din câte ştiu încă nu s-a deschis focul … dacă se va ajunge şi la etapa aceasta, vor muri oameni, pentru ce? Pentru o ţară liberă exact aşa cum se întâmpla şi în România anilor ‘89. Eroii sunt doar în memoria noastră şi în calendare, din păcate ei nu se mai bucură de urmări chiar dacă acelea ar putea fi pozitive la care au sperat şi au întărit prin luptă şi pierderea vieţii. La noi comunismul a căzut oficial vorbind, dar “spiritul” lui se mai simte şi astăzi după aproape o generaţie, lucru ce e trist. De fapt ceea ce s-a implementat cu vehemenţă timp de 45 de ani, nu se poate duce total chiar în 20 de ani, dar măcar să vezi că există o evoluţie a stârpirii mentalităţii ce ne-a chinuit juma’ de secol.

Când am gândit această postare vroiam de fapt să pun ceva funny de pe meleagurile moldoveneşti, aşadar în final vă invit să-i ascultăm pe Planeta Moldova cu o glumitză plină de tâlc.