Ieşire la Nădrag

Weekend-ul ce tocmai s-a scurs mi l-am petrecut altfel decât de obicei. Am făcut o ieşire cu tinerii de la biserică la Nădrag. (o localitate destul de aproape de Lugoj). Cea mai mare parte a grupului a plecat de vineri iar o parte mai mică printre care si eu, am venit de sâmbătă. Am mers cu corturile. Am crezut că o să avem surprize cu vremea dar spre norocul nostru nu a plouat decât foarte puţin sâmbătă. În rest aer curat, voie bună, un pic sălbăticie, drumeţii, diverse jocuri de la cărţi la fotbal, volei şi mâncare la grătar şi din conserve.

A fost minunat. Nu am inspiraţie să dezvolt prea mult, nici pe site-ul de tineret unde am pus-o de o mică relatare, nu m-am lungit … am avut parte de momente pentru exercitarea pasiunii, adică foto din plin (mai multe fotografii AICI). Am dormit un pic mai greuţ în cort, adică la un moment dat mi-a fost frig dar spre dimineaţă mi s-a părut senzaţional. Auzeam glasul pădurii redat de păsări şi susurul apei … e ceva, delicios ce … nu mai auzi la oraş, poate pe la sate ici-colo. Mi-a plăcut acel cadru de dimineaţă dar trebuia să mă trezesc căci datorită frigului trebuia să fac scurte vizite la toilette.

Ideea cu care am plecat în această tabără a fost pe lângă voia bună şi relaţionarea cu cei din jur … chestia de a lăsa orice urmă de tehnologie în bernă. Deci no, internet, no telefon … and other. Din păcate nu am reuşit 100%, pentru că la un moment dat am ascultat muzică de pe telefon, dar am reuşit să nu pot fi căutat şi să vorbesc la telefon decât cu ai mei spunându-le că sunt bine şi asta de pe telul altuia (mulţumesc Ana!).

E binevenit ca din când în când să te mai rupi de tehnologia cotidiană (TV, Internet, telefon) şi să … te “îmbuibi” de natură, să auzi materia (plângând sau râzând, depinde de starea ta), să simţi cum te încarci pozitiv după o asemenea experienţă. Iniţial vroiam să nu vin la Nădrag, apoi mi-am găsit compromisul: merg, dar de sâmbătă. Nu-mi pare rău că n-am venit de la început .. e exact cât mi-a trebuit pentru a reveni cu alte forţe în Cita di Lugoj.

Fără chef …

Nu … nu am chef şi asta e! Nu pot. Poate vi s-a întâmplat de multe ori să nu ai chef să faci un anumit lucru pe care e musai să-l faci. Te apuci de el că nu ai încotro, dar în loc să ai spor, îţi vine să “turbi”; îţi vin vorbe obscene în gând, dar raţional lupţi să nu le dai afară şi nici înăuntru-ţi să nu le ţii că … dăunează.

Am o chestie uşoară de făcut, dar foarte-foarte migăloasă şi efectiv toată ziua m-am învârtit în jurul acestei chestii şi aşa de agale este de pare că n-ai făcut nimic. Şi toată munca asta “enormă” pentru a alege o linie metodologică de care mă voi folosi o vreme sau mereu. Dacă aş fi fost mai ordonat în fişiere, azi nu mai stăteam atâta, însă … e bine pe cât putem să mergem ordonat pe ceea ce facem şi lucrăm şi mai ales din timp să avem o viziune de ansamblu, că altfel te trezeşti în ultimul moment când ai de lucru şi de voie, de nevoie trebuie să faci curăţenie. Atunci intervine criza de timp, lipsa muncii cu spor, lipsa de inspiraţie că te gândeşti să faci acel lucru să iasă odată, nu mai ai vreme deci de creativitate şi implicit de progres. Proiectul tinde să devină mediocru iar mediocritatea constantă e în mod sigur “moartea căprioarei”. E groaznic când faci ceea ce-ţi place dar pe drum te loveşti de anumite chichiţe de chinez bătrân. Şi atunci te apuci şi faci altceva (ce nu ai avut chef în momentul respectiv) ca să tot eviţi ceea de ce te vei lovi. Nici să scriu pe blog acum nu prea am chef dar, cum spuneam, fac altceva, … fug de ceea ce voi face oricum mai târziu. Nice!

Ok … Mă întorc la migăleală. Poate termin azi, poate nu. Dacă nu, chestia la care lucrez se mai amână deşi nu suport asta, dar nu mă voi crampona fireşte în ceea ce chiar nu mai am chef să fac acum. Dacă acum nu am spor, fie ca voi să-l aveţi în ceea ce vreţi să faceţi, fie şi să tăiaţi frunze la câini!

Bun venit (mie)

De ce mie? De ce dau impresia de egoism? Vă veţi prinde din dialogul de mai jos care închipuie fictiv un dialog între mine şi blogul meu:

Blogul: – Salut!
Eu: – Salut!
B: – Ce mai faci?
EU: – Cam ocupat în ultima vreme.Tu?
B: – Eu cam stingher. Cam neglijat şi (prin urmare) mai puţin vizitat.
EU:- … mda, mă tot gândeam la tine zilnic darr … amânam momentul grijii de tine
B: – Ştii … chestia e că … dacă tu nu ai grijă de mine, interesul scade şi lumea nu mai trece pe aici.
EU:- Ştiu; vrei să fiu (şi) sincer?
B: –
EU: – Deşi eram (şi mai sunt) busy, nu îmi găseam starea de a scrie aici la matale, sună ciudat să-mi numesc o altă latură de a mea “matale”, dar suntem într-un dialog
B: – Da, dar între timp te-ai ocupat de alte site-uri şi bloguri, de exemplu pe www.tgcl.cnet.ro şi www.bru.ro pompai zilnic şi fără să-ţi arunci un ochi măcar asuprea mea
EU: – Da, da … aşa e!Mea culpa, dar acolo desfăşor un alt tip de lucru, nu e ca aici, unde mă îngrijesc liber de tine şi cu drag. Şi acolo e pasiune, dar modul de lucru e mai oficial şi mai îngrădit pentru că se impune o anumită “ţinută” pozitiv vorbind.
B: – Bla, bla … se vede că te-au acaparat (celelalte site-uri), iar devii formal, rigid, serios, şi … distant!!
EU: – Promit că o să fiu mai atent cu tine de acum încolo!
B: – Nu promite, căci nu e prima oară când mă laşi baltă … echilibrează-ţi mai bine timpul, şi vei putea avea grijă şi de mine cum trebuie!
EU: – Asta cu siguranţă … mă voi gândi … să nu te mai las de izbelişte.
B: – Eram bucuros când am văzut că-mi dai atenţie mai mult mie în favoarea surorii mele FOTORAIMI, dar am greşit şi .. mi-am primit răsplata.
EU: – Ei nu gândi aşa! Voi încerca să am grijă atât de tine cât şi de surioara ta şi va fi bine
B: -Ok … lasă teoria şi apucă-te de fapte (Fapte=scris, foto … )

Cam aşa mi-am închipuit revenirea pe acest spaţiu pe care-l consider o zonă personală deschisă vouă! O zonă unde aproximativ de 3-4 ori pe săptămână găseaţi ceva … debitări de ale mele, fotografii făcute de mine sau melodii preferate. În ultima vreme … pauză. Celelalte proiecte m-au luat cu asalt şi nu am mai avut stare de a scrie pe-aici. Şi pe un blog când nu ai tragere de inimă să scrii, efectiv n-o faci (mă refer la mine). Recunosc că şi acum cheful e cam 50% dar faţă de celelalte zile, e mai ridicat.

Păi şi pentru mine ca şi pentru mulţi alţii, perioadele astea de sărbători mai te epuizează, dar te şi împlinesc. Cam aşa mi-au fost sărbătorile ce tocmai trec. Mă simt obosit, dar liniştit. Mă bucur că nu am trecut prin ele ca prin brânză, acolo unde a fost nevoie să mă implic am făcut-o ok. Nu-mi fac autolauda ci … mă motivez de ce sunt epuizat dar şi împlinit.

De când am venit de la Blaj de la INOMC (Întâlnirea Operatorilor Massmedia despre care am scris aici pe blog), în fiecare zi am avut flux de relatări de publicat, mai ca niciodată pe lângă faptul că lucrez la un nou număr al revistei Magnificat. Celelalte activităţi nu le mai amintesc căci o să vă speriaţi cât de ocupat sunt şi că “săracul nu are vreme nici să respire” … Chestiile de care am amintit, le fac cu pasiune căci altfel ar fi o mare corvoadă. Mijloacele de comunicare – consider- trebuie să fie şi la dispoziţia mediului în care mă aflu (Biserica). Comunicarea zilelor noastre (internet în special) trebuie luată în calcul căci e un nou for pentru Evanghelizare după cum spunea Sf. Păr. Papa Ioan Paul al II-lea. Pornind de la aceste idei, dar şi de la altele care se regăsesc în documentele emise de Sf. Scaun cu privire la comunicaţiile sociale, îmi sunt imboldul pentru ceea ce fac, la nivel de amator.

Ok! Punct deocamdată! Sunt dator şi cu o actualizare în my blogroll (Irina si Anny nu v-am uitat).

Sărbători fericite în continuare!

În final, de ascultat ceva frumos în ton cu sărbătorile, Dvina Ljubojevic … o “Enya” a Serbiei şi a muzicii bizantine de a cărei voce m-am îndrăgostit recent.