Ziua de 11 martie o voi ţine cu siguranţă minte. O zi de miercuri super obişnuită dar cu ceva belele tehnice. Venind de la serviciu chiar mă gândeam printre altele că nu prea mai am ce să scriu, ce să mai povestesc pe blog şi vroiam să dedic spaţiu unor postări foto care îmi stau în coadă de ceva vreme.
Ajung acasă, iau prânzul şi aveam ceva treabă la computerul mare de casă. Îl pornisem şi pe ăl mic (laptopul). Când îl pornesc pe cel mare, stupoare: începe să scoată un sunet ciudat de tot cum nu-l mai auzisem până atunci. Pe moment am crezut că îi trece, dar sunetul continua să persiste. M-am gândit la ventilatorul de pe procesor sau sursa de alimentare, dar după ce îşi intra în windows se bloca. Pfoai … chiar că stupoare! În computerul cel mare aveam montat si un Rack (dispozitiv prin care se conectează mai uşor un Hard-disk). Am crezut că hardul din rack dă semne de ducă, căci avea mai mulţi ani ce cel din computer. Îmi părea rău căci şi pe acela aveam nişte date importante la care lucrasem în ultima lună. Au urmat restarturile dar nu mai îşi intra în sistemul de operare. Auzeam sunetul mecanic al platanelor, dar credeam că e HDD-ul din rack. L-am scos pe cel din rack şi … stupoarea continuă: a intrat în windows şi nu numai că sacada/agăţa dar chiar s-a blocat cu totul. Ups! Se pare că hardul master făcea fitze. L-am închis şi am stat în linişte câteva minute pentru a gândi planul de atac cu soluţia eficientă. Dacă alegeam să-l tot pornesc probabil înrăutăţeam situaţia. Trebuia să intervin fizic în el oricum. Parcă a fost şi o pedeapsă căci nu-i mai făcusem curăţenia de sezon de tare multă vreme. În fiecare primăvară şi toamnă scoteam hardughia la aer şi la curăţat praful, întocmai ca şi covoarele. Cred că acum avea mai multă vreme de când nu îl mai scosesem. De când îmi luasem şi laptopul, cel mare devenise pe planul secund şi nu mai aveam destul interes să-l bibilesc atâta. Văzându-mă azi în faţa unei situaţii naşpa – deci nu mai funcţiona hard-discul – mi-a venit imediat cheful să-l scot la aer, să-l curăţ de praf şi să sper că va fi bine. De fapt era suficient să scot doar hardul, dar dacă tot s-a întâmplat chestia, mi-am spus că e vremea unei curăţenii de primăvară.
După ce l-am curăţat şi l-am adus în casă, hardul “bolnav” l-am introdus în computerul lui tata (noroc că are şi el o maşinărie de aceasta care prinde bine) şi l-am introdus în rack-ul de acolo. L-am pornit şi primul pas, îl vedea. Până aici bine. Windows-ul l-a şi băgat în acea scanare de care ai parte atunci când ţi se închide computerul brusc. În timp ce-l scana, mă gândeam că sunt pe cale a pierde nişte date destul de importante pentru mine personal. Erau acolo printre altele, cei aproape 5 ani de fotografie de când am început să iau acest hobby în calcul mai serios decât înainte. Mă gândeam că 5 ani de muncă îi văd sfârşiţi într-o clipă. Îmi părea rău după tot acest material imens care ajunsese la aproape 80 de Gb. Făcusem un singur bake-up prin 2006 pe vreo 3 DVD-uri, dar în ultimii doi ani mi s-a dublat şi triplat spaţiul căci începusem să fac fotografii cu aparate mai bunicele, chiar şi cu DSLR-uri. Totuşi nu puteam să cred că … it’s over! Cum amarului? Chiar aşa ghinion să am? Mă gândeam din nou la acele fraze spirituale că ceea ce avem şi deţinem sunt un mijloc pentru a ne face treaba şi nu un scop, şi ca a iubi unele bunuri aşa de mult, nu e prea bine. La un moment dat se oprise scanarea. Am crezut că s-a blocat. Eram la apogeul puţinei speranţe da a mai recupera ceva. Hmmm … ce naşpa’! … Ba nu 
că şi-a dat drumul în continuare la scanare şi la fixarea erorilor de pe disk.
Doamne ajută … se terminase procesul şi iată-ne în windows cu noul hard detectat şi cu posibilitatea de bake-up. Toate datele însumau aproximativ 150 de Gb dintre care 78 Gb erau poze făcute de mine. Mi-am zis: cu lucrările foto personale încep bake-up-ul şi apoi om vedea şi restul. Am pornit procesul de copiere şi urma să-mi văd de alte treburi căci copierea a 78 de Gb de date nu se face într-o clipită. A durat de fapt vreo 3 ore dar am reușit să recuperez 97% din fotografii. Ce nu s-a putut copia mi-am notat şi rămâne să reîncerc.
Uff! Mi-e ruşine! … Lucrez cu computerele constant de … aproape 7 ani, îmi place să citesc despre ele, îmi asigur singur service-ul în cea mai mare parte, am reparat zeci de calcuri, (nu ştiu dacă nu şi peste sută) … şi totuşi să pierd datele aşa ca un copil sau ca unul fără minte şi care nu prea a avut chef de copii de siguranţă? … Ce-i drept HDD-ul din computerul-mamă nu mi-a dat niciodată astfel de semne şi foarte rar îmi făceam copii de siguranţă. Mă mai gândeam câteodată că ce m-aş face când va veni ziua aceea în care discul dur mă lasă cu ochii-n soare! Că doar aceste piese nu sunt veşnice, după câţiva ani putându-te aştepta la astfel de surprize! Şi uite că a venit şi ziua cu pricina: să ai ocazia de a pierde tot ce ai strâns de-a lungul anilor! .. Dă-o-ncolo! … Mi-era şi mai ciudă căci chiar săptămâna ce urma vroiam să fac (după atâta amar de vreme) un bake-up mai serios pentru orice eventualitate şi pentru binele datelor şi al posesorilor acestora, dar “bucuria” a venit înainte de vreme!
Mi-e îmi place să ţin volumul de date într-un singur loc ca să am acces rapid la ele şi să pot avea ocazia uşor de reeditare, de aceea folosesc mai rar CD-urile şi DVD-urile pentru bake-up. Prefer să copiez pe alte calculatoare, pe alte hard-discuri.
Îi mulţumesc mult Celui-de-Sus că cel puţin la hobby-ul meu nu am pierdut preţioasa-mi bază de date foto. Ar fi fost o grea lovitură. Pe viitor clarissimo că-mi schimb percepţia privind bake-up-urile de date căci când e să vină, intri în panică şi nu mai ştii ce să faci ca să-ţi salvezi datele.
Nu doresc la nimeni astfel de situaţii! Să aveţi parte de harduri bune şi gestionarea volumului de date în aşa fel ca atunci când HDD-ul îţi capitulează, să nu îţi pară rău pentru valorile ce le-ai avut pe el. Cât despre mine … mai pot dormi liniştit o vreme
De joi 26 până sâmbătă 28 martie, sunt în centrul ţării la INOMC. Ce este INOMC? Este o întâlnire a operatorilor massmedia catolică din România ce se ţine anual în diferite localităţi din ţară. Până acum din câte ştiu s-a ţinut la Şumuleu-Ciuc, Oradea, Baia-Mare, Bucureşti, şi (nu sunt sigur) Cluj. Acum particip pentru a treia oară. Prima dată am fost la Baia-Mare în mai 2006, iar a doua oară la Bucureşti în 2007. 
