Republica Moldova … restore point?

Treburile-s cam tulburi în Moldova, şi asta se ştie căci media se ocupă bine de acest subiect. Nu mi-a plăcut şi nici nu-mi place politica fapt pentru care nu mă voi lansa în vreun comentariu vast a celor ce se întâmplă peste Prut. Poate printre aceste rânduri se vor întreţese probabil şi opinii pur personale … însă mai mult nu pentru că sunt destui specialişti, analişti politici, jurnalişti sau alţii cu fler care ştiu să scrie frumos despre o revoluţie

Îmi place istoria românească contemporană perioada anilor ‘45-90. Sunt oarecum interesat de trecutul nostru comunist poate şi din faptul că am mai prins o bucată din “Epoca de Aur”. Evenimentele din zilele noastre din Republica Moldova îmi aduc aminte de momentele ce s-au desfăşurat la noi în urmă cu 20 de ani şi pe care –copil fiind- le-am prins în direct aşa cu emoţiile ce le puteam avea pe vremea aceea. Se spune că odată la 20 de ani “se întâmplă ceva care îţi dă impresia că istoria s-ar repeta oarecum”. Una din marile deosebiri ale revoluţiei din Moldova faţă de cea din România din ‘89 este că lumea întreagă are posibilitatea de a o urmări pe Youtube, Flickr, Twitter, bloguri şi nu în ultimul rând în presa online, adică e puternic mediatizată pe internet, deşi autorităţile din Republica Moldova au restrâns factorii ce favorizează accesul la răspândirea informaţiei (jurnalişti opriţi la vamă, oprirea unor posturi de tv româneşti, oprirea internatului şi a semnalului la telefonie mobilă).

Din câte ştiu încă nu s-a deschis focul … dacă se va ajunge şi la etapa aceasta, vor muri oameni, pentru ce? Pentru o ţară liberă exact aşa cum se întâmpla şi în România anilor ‘89. Eroii sunt doar în memoria noastră şi în calendare, din păcate ei nu se mai bucură de urmări chiar dacă acelea ar putea fi pozitive la care au sperat şi au întărit prin luptă şi pierderea vieţii. La noi comunismul a căzut oficial vorbind, dar “spiritul” lui se mai simte şi astăzi după aproape o generaţie, lucru ce e trist. De fapt ceea ce s-a implementat cu vehemenţă timp de 45 de ani, nu se poate duce total chiar în 20 de ani, dar măcar să vezi că există o evoluţie a stârpirii mentalităţii ce ne-a chinuit juma’ de secol.

Când am gândit această postare vroiam de fapt să pun ceva funny de pe meleagurile moldoveneşti, aşadar în final vă invit să-i ascultăm pe Planeta Moldova cu o glumitză plină de tâlc.

Blaj: prima zi!

Ultima dată am poposit în Blaj anul trecut în luna mai, dar eram în trecere. Ultima dată când am înnoptat în Blaj a fost acum 4 ani jumate când am mers la Cluj după certificatul de competenţă lingvistică ce mi-l trebuia la master la Oradea. De atunci Blajul a fost doar o amintire sporadică dar interesantă a unei perioade din viaţa mea.

M-am trezit şi încadrat cu bine pentru tren. În drum spre gară văzând oamenii cum îşi îndeplinesc parcă fără prea mare tragere de inimă îndatoririle sociale (şcoală, muncă), mă gândeam “ce bine e când faci ceea ce-ţi place!”. Eu mă îndreptam către un tip de întâlnire care-mi place. Mă simţeam liber, degajat. Mă îmbrăcasem şi mai gros căci ieri dimineaţă era un frig de iarnă, însă în tren a fost aşa de cald că am stat efectiv la tricou. După aproximativ 5 ore de călătorie cu două escale am ajuns în “Cetatea de unde a răsărit soarele românilor”. Deja intrat în judeţul Alba m-am lovit de primele dejavu-uri din anii studenţiei şi primul impact a fost accentul zonei. Cum mă apropiam tot mai mult de Blaj, accentul şi stilul oamenilor îmi aduceau mai în prim-planul minţii mele anii studenţiei, cum veneam cu trenul de acasă. Două fete tinere (şi simpatice) care aveau locuri aproape de mine în tren, prin jovialitatea lor mi-au adus aminte de fetele şi tineretul din aceste ţinuturi, un tineret parcă “mai de casă”, mai credincios, mai natural. Întotdeauna mi-au plăcut tipul acesta de fete şi aici în zona aceasta l-am simţit din plin. Se pare că sunt menit să mă pierd în diverse detalii, dar la ora aceasta când scriu, după o zi destul de obositoare, aşa simt s-o fac.

Am ajuns, am luat prânzul, după care ne-am întâlnit pentru prima şedinţă. Nu am de gând şi parcă nici nu prea am chef să intru în detalii tehnice despre ce am discutat şi asta nu din cauză că ar fi secret, dar aş vrea să prind restul aspectelor în aceste zile, adică felul cum m-am simţit mai mult. Va exista un comunicat despre această întâlnire către care -promise- voi face link. Ca de obicei aparatul foto mi-a fost de nelipsit, dar când dau să-l deschid, îmi dăduse o eroare la card. Am fost întristat mai ales că eroarea se repeta la fiecare restart al camerei. Aveam şi carduri de rezervă dar nu la mine. îmi venise o idee: l-am formatat (noroc că era gol), şi a fost ok. Îmi făcusem prea multă “furtună în pahar”. Prima şedinţă a fost faină. Suntem puţini şi atmosfera e familiară, discuţiile s-au purtat în mod degajat.

Prima zi s-a încheiat astfel cu o cină la care am socializat din plin că doar suntem operatori media . După cină am ieşit să-mi cumpăr ceva şi să fac o scurtă plimbare prin oraş. Trecând pe lângă facultate, pentru moment mi s-a ridicat părul pe mine … gândindu-mă că 5 ani am locuit acolo, am învăţat şi luat masa. In acel spaţiu am trăit un mod de viaţă uşor sever, dar care poate mi-a prins bine în a vedea altfel mai apoi viaţa. Îmi veneau în minte multe amintiri (acum îmi vin şi mai multe), cu anii de şcoală, cu felul cum gândeam atunci, faptul că eram mai tânăr,foştii colegi şi multe altele. Şi pe drum la fiecare pas îmi venea câte un set de remember-uri. Dacă ar fi să scriu despre anii mei de studenţie, cel mai bine cred că aş face-o chiar de aici din Blaj.

Ajunge zilei oboseala sa! Seara am căutat în cameră un strop de net conectându-mă cu telefonul mobil pe post de modem, dar fără succes. Eram dezamăgit şi mi-am spus resemnat: “ghinion”. Îmi venea s-o las baltă dar atunci când îţi doreşti ceva parcă cineva iubitor acolo sus i se face milă şi te păsuie mai ales dacă ai fost cuminte şi nu te-ai enervat. Uitându-mă mai atent la aparat, am văzut că prinde uşurel-uşurel un punct de acces wireless necriptat. Nu îmi intrase din prima, de aceea încercasem cu telefonul. Am îndrăznit şi … eram online, şi datorită acestui fapt, aceste gânduri sunt acum pe blog deja.

Ajunge –cum spuneam- zilei tulmultul ei. Voi scrie ceva şi mâine seară dacă stropul de net va mai fi.

Plec la Blaj

De joi 26 până sâmbătă 28 martie, sunt în centrul ţării la INOMC. Ce este INOMC? Este o întâlnire a operatorilor massmedia catolică din România ce se ţine anual în diferite localităţi din ţară. Până acum din câte ştiu s-a ţinut la Şumuleu-Ciuc, Oradea, Baia-Mare, Bucureşti, şi (nu sunt sigur) Cluj. Acum particip pentru a treia oară. Prima dată am fost la Baia-Mare în mai 2006, iar a doua oară la Bucureşti în 2007.

Am participat de la serviciu la mai multe întâlniri pe variate teme, chiar şi pe teme ce privesc direct funcţia mea de bibliotecar-arhivar, dar la întâlnirile pe teme massmedia am participat cu mai mult drag şi interes, pentru că sunt pasionat de media, în special de fotografie şi scris. Îmi amintesc de un workshop media din octombrie 2006 ţinut la Timişoara şi organizat de publicaţia “Vita Catholica Banatus”, la care am fost invitat. Am participat benevol şi a fost o experienţă super.

Sper ca întâlnirea de la Blaj să fie una memorabilă şi să ne întoarcem mulţumiţi şi cu idei mai noi în privinţa mass mediei aplicate la realităţile şi mediile unde lucrăm.

Voi reveni cu amănunte despre întâlnire.

 Un album foto de la ultimul INOMC la care am participat:

Bucuresti-INOMC+UMAFILMFEST 2007