Gânduri către toţi, inclusiv către mine
Materialul lui Tudor Chirilă Scrisoare către liceeni, (varianta audio aici şi varianta text aici), m-a determinat să-mi dau puţin cu părerea la mersul de azi al lucrurilor pe aici prin România.
Mda … Tudor, într-un mediu în care hoţia, şpaga, ipocrizia şi incultura nu numai că sunt la putere dau au devenit şi o modă, materialul pe care-l propui liceenilor şi generaţiei în formare, poate că majoritatea îl vor lua în derâdere sau îl vor privi ca pe o morală utopică, bla-bla-uri sau alte chestii puerilissime. Într-o lume bolnavă, conspirativă şi plină de suspiciuni şi neîncredere unii te-ar lua de ipocrit precum că ai fi făcut acest material la comanda unei instituţii sau asociaţii anume, sau că … vrei să-ţi faci popularitate ieftină, să fii ăla bun ş.a.m.d. Oricare ar fi targetul, ceea ce ai spus e un lucru minunat care e de bun augur şi cine are urechi de auzit să bage la cap, că spui de alea bune! Nu ştiu dacă această generaţie are cumva tupeul şi imboldul necesar să conştientizeze că dacă nu luptă muncind să-şi deschidă orizonturile şi gândirea încă din şcoală când mai este vreme pentru a acumula un bagaj puternic în spate, va fi mai naşpa’. "Europa cumpără inteligenţă" … e aşa de super fraza! Sistemul şi mentalitatea cocalar-consumistă e destul de puternic impregnată azi la noi şi a te cultiva
pare bizar pentru ăştia mulţi care gândesc aşa.
Cred că cea mai bună şi eficientă armă în care îţi intră toate alea bune (muncă, învăţat, educaţie … ) este exemplul bun personal. Dacă ai coloană vertebrală, nu verterablă şi vrei să gândeşti tu nu prin a împrumuta din jur, dacă munceşti/înveţi (şi nu-ţi furi căciula), dacă eşti onest, ai omenie, nu te dai gogoaşă, în timp poţi vedea efecte bune şi în jur. Totul e să nu te zdruncini şi să te descurajeze sistemul care parcă intenţionat e făcut să acţioneze aşa ca o sulă mereu aţintită spre tine. Contează mult să fii deschis şi sociabil, "înţelept ca şerpii şi blând ca porumbeii". Dar ca să fii aşa trebuie să lucri/să lucrăm mereu la caracterul şi cultura noastră nu numai în şcoală; contează să ştim a ne alege sursele de calitate "adevărate" când ne informăm, să gândim şi să avem un bagaj de cultură generală care automat ne deschide mentalitatea şi perspectivele.
Dintotdeauna exemplul a convins, adică e molipsitor oricare ar fi el. Dacă eşti un exemplu bun şi ai acumulat bagaje, încet-încet 1,2,3 se vor da după tine şi aşa se conturează şi apoi se solidifică micul nucleu din jurul tău. Mai multe mici nuclee bune pot răzbi şi învinge fâlfâieliile mentalităţii majoritare de consum şi kitsch. Binele învinge răul chiar dacă răul îţi dă impresia că e mereu suveran şi are mai des posesia mingii.
Luminiţa nu se va vedea prea curând, adică roadele poate vor începe să le culeagă doar copiii noştri; cât despre noi … s-a tot spus că suntem "generaţie de sacrificiu" în sus şi-n jos deci orice am face, pe noi de fapt scrie sacrificiu şi dacă vrem şi dacă nu vrem să începem să schimbăm ceva în mai bine. Aşa că măcar de am avea cap să nu ne sacrificăm degeaba privindu-i şi pe micuţii noştri – ză next jenereişăn – că se zbat tot aşa într-o mizerie şi mentalitate asemeni sau mai groaznică.
Tudor mulţumim pentru imbold, însă mesajul trebuie să treacă dincolo de spaţiul tău şi al celor de acord cu tine aici pe online. E ca şi cu o predică în care preotul spune tot aceloraşi enoriaşi fideli bisericii că nu e bine să lipsească de la slujbă. Cam aşa e şi aici … publicul tău în mare majoritate e de acord cu ideile tale dar acestea e important să ajungă şi la urechile celor care nu sunt de acord şi care poate s-ar gândi un pic că AI DREPTATE!
Altă postare pe această temă a unui prieten din my blogroll: Alexandru P. - “Mesaj pentru noi”



