În pelerinaj la Scăiuş
Nici nu mă gândeam în urmă cu o săptămână că … voi participa la Scăiuş cu un grup de pelerini şi cu un preot cu care sunt prieten de câţiva ani şi cu care vroiam cumva să mă reîntâlnesc. Satul Scăiuş se află la 25 km de Lugoj, spre Reşiţa. Actuala populaţie a satului este formată din români, slovaci şi cehi. În acest sătuc pitoresc, în anul 1934 o icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. S-au făcut investigaţii şi s-a ajuns la concluzia că a fost un fapt supranatural cu acea icoană. Mai mult de atât, în timpul regimului comunist, autorităţile au căutat cu înverşunare să distrugă icoana dar s-a păstrat bine până în 1990, când a fost adusă înapoi în sat. Mai multe detalii despre minunea de la Scăiuş din anul 1934 vă invit să citiţi pe scurt, clar şi la obiect, AICI.
Mă opresc în această postare la zilele noastre, la ideea cum de am ajuns să merg şi ce am făcut? Întâi de toate a fost spontan. Încă dormeam când mi-a sunat telefonul şi văd că nu era orice apel; era Gabi cu care nu mă mai văzusem de cel puţin un an jumate. EL e stabilit la Paris şi vine în România odată pe an şi atunci de abia reuşim să ne vedem. Ne-am cunoscut în urmă cu câţiva ani când locuia la Lugoj. M-a sunat să mă întrebe dacă vreau să vin la Scăiuş în pelerinaj cu grupul din Deva. Închipuiţi-vă cum e ca în pat fiind nici bine trezit, să te pomeneşti cu un telefon în care un prieten de departe te invită să părăseşti localitatea aproape o zi. Pe moment câteva secunde m-am blocat efectiv în ideea de a procesa repede-repede dacă nu am ceva pe ziua aceea, că tot super-repede era şi dorinţa de a merge. Noroc că a fost sâmbăta. Aveam doar o întâlnire dupămasa la care oricum ajungeam. E ciudat 
că în timp ce procesam şi el mă tot invita (hai-hai-hai) nu știu ce tot îi pălăvrăgeam. I-am rugat să mă aştepte şi gata, am sărit din pat, spălat, îmbrăcat şi mâncat ceva scurt pe drum. A! … am pus mâna pe camera foto fără de care mi-ar fi părut rău să plec. Poate pe de-o parte ar fi trebuit s-o las acasă, dar îşi are şi ea utilitatea ei.
Pe drum încă o surpriză plăcută: o fată din grup m-a recunoscut, picasem în grupele de discuţii la Baia-Mare la INTC dar nu mai apucasem să ne luăm vreun contact. Îmi aduc aminte de o chestie belissima, tot datorită lui Gabi, şi … e momentul s-o spun aici: în urmă cu vreo doi ani, tot aşa prin august când venise de la Paris, m-a chemat la Deva de unde e de origini. Iniţial nu am vrut să merg că venisem de la munte şi tocmai făcusem un efort peste puterile mele şi eram în super-febre musculare; umblam teleghidat . M-am hotărât totuşi şi am mers. Ei, în acea zi am reîntâlnit o fată care participase cu grupul de Lugoj la INTC în 2006 la Şumuleu-Ciuc dar cu care nu luasem legătura şi îmi părea rău. Când am revăzut-o m-am bucurat efectiv şi am devenit buni prieteni, colaboratori, pasionaţi amândoi de fotografie. De ce am amintit asta? Pentru că acum la pelerinajul acesta de la Scăiuş tot aşa în contextul că m-am văzut cu Gabi, am reîntâlnit-o pe fata de la grupurile de discuţii cu care nu ştim ce viitor vom trasa, dar care de acum va afla mai multe chestii legate de activităţile de tineret.
A fost o zi de pelerinaj plăcută cu multe momente spirituale (Sf. Rozar, Sf. Liturghie şi Paraclisul Maicii D-nului). Vremea a fost excelentă şi pe lângă momentele spirituale, au existat şi momente de recreere afară în curtea bisericuţei, pe acele locuri liniştite şi pline de verdeaţă şi aer curat cu mireasmă naturală de “la ţară”.
M-am bucurat că –la o săptămână de la Praznicul Adormirii Maicii D-nului- am fost printre pelerinii care au participat la un loc unde a avut loc o minune legată de Sf. Fecioară Maria. Eu port un nume marian … 15 august este cumva sau ne-cumva şi ziua mea de nume (cam târziu mi-am dat seama de lucrul acesta, dar contează!). Mi-ar fi plăcut să fi fost atunci în 15 august la Scăiuş dar fusesem în altă parte (la Stâna de Vale unde a fost superb). Nu mă gândeam că mai ajung la Scăiuş decât poate în 3 octombrie când va fi următorul pelerinaj. E un cadou frumos că lucrurile s-au potrivit aşa minunat ca să fiu la o săptămână. Şi anu’ trecut tot aşa nu am putut participa la pelerinaj la începutul lui octombrie la Scăiuş, dar pe 15 octombrie am mers cu un microbuz şi uite că am reușit să fiu acolo. Sincer nu sunt aşa de vrednic să fiu acolo şi în ultimele două dăţi s-a întâmplat pur şi simplu, spontan şi frumos.
Mă gândesc că … vorba aia … nimic nu-i întâmplător in this life: lucruri, chestii, cazuri care crezi cu toată fervoarea că sunt over-real, că nu te mai întâlneşti cu ele sau … mie nu au cum să mi se întâmple, efectiv renasc … şi se produc. Cutremurător, misterios şi fantastic.
Gata m-am lungit destul. Nu ştiam cum să mai termin. Vroiam să pot exprima această bucurie a zilei în fraze mai scurte dar entuziasmul e încă destul de ridicat şi uite aşa a ieşit mai lung.
Biserica ortodoxă şi Biserica greco-catolică a intrat de ieri (2 martie) în Postul Mare sau al Sfintelor Paşti. Despre intrarea în acest post s-au scris o grămadă de articole oficiale cu înalte ţinute teologice. Obiectul acestei postări nu va fi cu pretenţii de acest fel, ci voi încerca să împărtăşesc câteva gânduri personale asupra ideii de post şi de renunţare. 
