Sărbătoare azi sau de câteva ori pe an?

Articol apărut în revista „Ideea” An. II, Nr. 5, mai 2008
www.ideea-publicatii.ro

„Viata are gust dacă inima ta e tot timpul deschisă” [Holograf]

Sarbatoare azi?Cred că mulţi dintre noi avem grijă ca de sărbători în cursul anului (amintesc doar 2 mari sărbători religioase Sf. Paşti şi Crăciunul), să trăim mai … diferit decât în fiecare zi. Ne pregătim fizic dar şi sufleteşte pentru momentele respective. Da e ok, însă de câte ori ne-am gândit că şi aceste zile cărora le dăm importanţa cuvenită de multe ori umbresc cotidianul, viaţa de zi cu zi, adică creem o discrepanţă poate destul de mare între momentele de sărbătoare şi momentul sau momentele de fiecare zi. Şi aşa avem mai multe tipare de viaţă, de a trăi: în zilele de sărbătoare suntem într-un fel aranjaţi şi mai deschişi la ieşiri în oraş sau în mici concedii, iar în restul zilelor suntem altfel aranjaţi şi altfel trăim şi ne comportăm.

Mulţi m-ar putea combate deja sau spune că tind să ating o idee idealistă aceea de „sărbătoare în fiecare zi”. Cei care au un job dar şi cei care studiază (elevi, studenţi), prin însuşi faptul acesta sunt prinşi în ceea ce fac. Mai mult, oamenii de afaceri, patronii, şi oamenii politici m-ar putea combate mai mult desfinţându-mi ideea de „sărbătoare”, pentru că sunt nişte oameni extrem de ocupaţi. Şi atunci … cum rămâne? Ce facem? Sau ce ar fi dacă toţi am sărbători în loc să mai lucrăm? Poate că ne-am reîntoarce la haos. Însuşi acest articol începe să devină ciudat sau bizar pornind cu construirea unei teorii sau sugestii şi continuând cu însăşi detronarea acesteia. Finalul însă le împacă pe toate, asemeni timpului. Poate fi atunci pentru noi fiecare zi o sărbătoare? … 🙂 Eu cred că DA. Dacă încercăm să ne bucurăm de fiecare moment la serviciu, pe stradă, în pauze sau acasă, dacă ştim să ne bucurăm şi să ne îmbrăcăm în aşa fel încât să nu creeem o monotonie şi din lucrurile acestea, şi dacă conştientizăm că „vorba dulce mult aduce”, adică o comunicare eficientă, naturală şi sinceră cu cei din jur, atunci ziua ar putea arăta altfel, adică deja e o sărbătoare. Şi cred că aţi înţeles firul roşu al articolului: cotidianul devine sărbătoare prin MODUL cum trăim, fapt ce pe termen lung ne şi influenţează viaţa (pozitiv sau negativ).

Am întâlnit tineri de 18-20 de ani prea posaci, care posibil să fi avut probleme şi greutăţi, dar mă refer acum la aceeia care cam au de toate şi sunt mereu nemultumiţi, un zâmbet pe faţa lor şi o deschidere mai multă i-ar schimba şi le-ar sterge din amărăciune şi lor şi faţă de cei din jur având mult mai mult de câştigat. Cunosc oameni în vârsta care într-adevar au trecut şi trec prin greutăţi şi cu toate acestea pentru ei … fiecare zi e o sărbătoare prin modul lor de viaţă, prin felul lor de a fi, joviali, deschişi … nişte oameni care în ciuda vârstei a III-a, îţi face placere să fii printre ei şi să vezi că totuşi viaţa încă mai are gust şi valoare.

Cred că aceia care se prea cufundă în monotonia zilei, nici pentru clipele de sărbătoare nu vor fi pregătiţi, doar în plan material prin cumpărături ş.a dar interior posibil să rămână stânjeniţi şi să-i „jeneze” ceva.

Hmm … suntem pregătiţi să sarbatorim zilnic? Trăindu-ne clipa, clipele cred că da.  

Have a nice day!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s