Sunt îndrăgostit, sau iubesc?

Autor: Radu Capan
Articol apărut în revista „Familia creştină” nr. 4/2004

1 Pentru mine răspunsul este clar: iubesc, iar de îndrăgostit, ultima oară m-am îndrăgostit exact acum zece ani. Nu am fost un Don Juan, iar prietenele pe care le-am avut se pot număra pe degete, chiar şi pe o singură mână. Nici nu am încă fire albe de păr, pentru a fi instinctiv aplecat spre a da sfaturi. Dar cum am trecut prin îndrăgostire şi am rămas în iubire, folosindu-mă şi de opiniile unora mai învăţaţi decât mine [1], v-aş propune vouă, celor mai tineri, o scurtă analiză a două „fenomene” prea adesea confundate: îndrăgostirea şi iubirea.

Haideţi să pornim de la câteva exemple imaginare. Ea îl prezintă pe el mamei: „Uite mamă ce prieten am! Îl iubesc la nebunie… de fapt ne iubim la nebunie!” Mama întreabă îngrijorată: „Am auzit de la nişte prietene că le cam bea, şi că a fost de mai multe ori la dezalcoolizare!” Fiica răspunde râzând: „Fii serioasă mamă, de o lună de când ne ştim bea doar apă de izvor!” Sau un alt episod imaginar, în care un tânăr o prezintă părinţilor pe viitoarea lui soţie: „Va fi o soţie şi o mamă perfectă!” „Păi este deja mamă, căci are doi copii din cele cinci căsătorii anterioare!” „E! S-a schimbat! Acum m-a găsit şi vom rămâne împreună pentru totdeauna. Nu-i aşa că e minunat?!”

Desigur că exemplele vă vor părea puţin exagerate, dar tocmai pentru a scoate mai bine în evidenţă cum arătăm din exterior când suntem îndrăgostiţi. Părinţii sau prietenii noştri pot să ne spună orice despre iubita/iubitul nostru, cuvintele vor trece pe lângă noi în cel mai bun caz, sau vor provoca o tensionare a relaţiilor cu ei. Odată căzut în plasa îndrăgostirii, ea sau el devine în mintea noastră partenerul ideal, perfect, a cărui prezenţă o dorim continuu, şi care ne provoacă dulci furnicături, cu care ne vedem trăind pe veci în această stare euforică, cu care ştim că vom depăşi orice greutăţi, că nimeni nu ne poate sta împotrivă! Din păcate, mulţi sunt cei care fac pasul căsătoriei tocmai în această stare de „ebrietate”. După ceva vreme, însă, începem să vedem ticurile celuilalt, proastele lui obiceiuri. Dacă până atunci tot ce vedeam la celălalt ne plăcea, acum începem să descoperim o listă ce devine tot mai lungă, tot mai grea, tot mai neagră: nu-şi pune periuţa de dinţi la locul ei, îşi soarbe ceaiul cu prea mult zgomot, râde de mi-e jenă când suntem împreună, ş.a.m.d. Şi aproape invariabil se ajunge la întrebarea: vai, unde mi-a fost capul când ne-am luat?

Risc să vă pierd ca cititori dacă v-am creat impresia că desconsider îndrăgostirea. De aceea mă grăbesc să vă spun că nu este aşa. Practic perioadele mele de îndrăgostire îmi sunt teribil de vii în memorie chiar şi după atâţia ani. Şi cui nu îi sunt? Cum ar putea cineva să uite emoţiile acestor perioade, când îl cauţi pe celălalt din ochi, în mulţime, la fel cum ai căuta aerul să respiri; privirile schimbate, gesturile pline de semnificaţii şi de apropouri; momentul destăinuirii sentimentelor… Gândul îţi rămâne mereu la celălalt, şi din momentul în care te-ai sculat, doar la celălalt te gândeşti! Atenţia faţă de orice alte aspecte ale vieţii (şcoală sau serviciu, de exemplu) se diminuează, ceea ce mă face să mă gândesc cu bucurie la faptul că este un fenomen trecător. Altfel la bancă ne-am trezi cu conturile amestecate de vreun angajat îndrăgostit lulea de colega de birou, pâinea am lua-o tot arsă căci brutăresei i-a căzut cu tronc băiatul de la aprovizionare, ş.a.m.d. Trebuie să recunoaştem că este un mare noroc că îndrăgostirea trece.

Da, trece. S-au făcut studii de specialitate asupra fenomenului de îndrăgostire, şi oamenii de ştiinţă spun că nu durează mai mult de doi ani, în medie. În cazul unor idile ascunse, îndrăgostirea poate dura mai mult. Dar până la urmă tot se duce. Unii o aseamănă cu o obsesie: după ce este satisfăcută într-un anume grad, dispare. Psihiatrul M. Scott Peck defineşte în mod prozaic îndrăgostirea ca fiind „o componentă a comportamentului instinctiv de împerechere determinat genetic”. Acest psihiatru american merge mai departe, afirmând că îndrăgostirea nu are nici o legătură cu iubirea. Şi pentru aceasta el invocă trei argumente. Primul – că îndrăgostirea nu este un act de voinţă sau o alegere conştientă. Adesea auzim sau ni se întâmplă chiar nouă să ne îndrăgostim într-un moment prost sau de cine nu trebuie. În schimb, oricât am încerca să ne impunem, nu ne putem comanda să ne îndrăgostim de cineva anume.

Apoi îndrăgostirea nu presupune efort conştient. Dăm telefoane, cumpărăm cadouri scumpe, ne petrecem împreună mult timp, dar o facem ca şi cum am fi într-o transă, ca şi cum ar fi o nimica toată. Şi în fine, al treilea aspect care demonstrează că a fi îndrăgostit nu este tot una cu a iubi este faptul că în această stare nu ne interesează progresul celuilalt. Îl considerăm perfect şi atunci normal că dorim ca nimic să nu se schimbe. Pentru a marca diferenţa în limbaj, psihologul Dorothy Tennov a mers până acolo încât a inventat un nou cu vânt pentru îndrăgostire („limerence”), pentru a-l diferenţia de iubire („love”). Şi a identificat şi simptomele acestei „boli” (vom cita doar câteva):

  • respectivul se gândeşte obsesiv la celălalt;

  • tânjeşte după el, după prezenţa lui, ca rezultat celelalte griji ajungând pe un plan (mult) secund;

  • starea lui depinde de gesturile celuilalt, mai precis de modul în care îi interpretează el gesturile;

  • trăieşte teama de a nu fi respins şi este timid, cel puţin la început, în prezenţa celuilalt;

  • are sentimentul de plutire când partenerul dovedeşte reciprocitate în sentimente.

2 După Tennov, îndrăgostirea durează în medie câteva luni, maxim un an şi jumătate, după care fie dispare, fie devine iubire. Clinic, starea este marcată de o creştere a cantităţii de serotonină din creier. Această creştere face ca persoana să devină mai sensibilă şi chiar instabilă din punct de vedere emoţional. Dacă o cantitate mică de serotonină predispune persoana la a fi mereu îngrijorată, creşterea acestui hormon generează starea de plăcere, de indiferenţă, iar în extrem duce la comportament iraţional. Dorinţa ca sentimentul să fie reciproc poate conduce la idei sau comportamente nesăbuite (de genul: „dacă îmi tai un deget îşi va da seama cât de mult o iubesc”). Dacă la îndrăgostire se răspunde similar, se instalează euforia. În caz contrar, respectivul poate resimţi până şi dureri fizice, în piept, ori suferi depresii grave. Îndrăgostirea neîmpărtăşită de celălalt devine chiar un motiv de sinucidere – unul dintre cele mai întâlnite motive de sinucidere în rândul tinerilor.

Concluzia este cât se poate de evidentă: cu îndrăgostirea nu este de jucat! Acest mesaj este important atât pentru tineri, ca subiecţi predilecţi ai îndrăgostirii, cât şi pentru părinţii ai căror copii sunt la astfel de vârste. Mare este responsabilitatea părinţilor în astfel de situaţii: un răspuns greşit din partea lor poate produce o înstrăinare de ei a copiilor, ce cu greu poate fi anulată. Dar acesta este un alt subiect… noi să ne întoarcem la problema îndrăgostire versus iubire. Intuim deja că iubirea, deşi are unele similarităţi cu îndrăgostirea, se defineşte în multe puncte în opoziţie cu aceasta. Îndrăgostirea este caracterizată de egoism (interes pentru propria persoană, şi dorinţa ca celălalt să rămână neschimbat), pe când iubirea înseamnă altruism (nu contează reciprocitatea ci dorinţa de bine pentru celălalt). Îndrăgostiţii de regulă se izolează, pe când cei ce se iubesc sunt deschişi şi se deschid către ceilalţi. Îndrăgostirea se orientează după calităţile fizice (băiatul acela blond! fata aceea cu ochi verzi!), pe când iubirea priveşte spre interiorul celuilalt (este un bărbat atât de cald! este atât de sensibilă şi atentă!). Îndrăgostit poţi fi doar pe perioade scurte, pe când de iubit poţi iubi pentru tot restul vieţii.

Iubirea reprezintă fără îndoială o maturizare. Aşa cum, dacă ai plantat ieri o sămânţă de cireş, nu poţi avea astăzi pretenţia de a culege fructe, la fel este şi cu iubirea: nu o poţi avea în câteva săptămâni sau luni. Atunci când un tânăr cunoaşte o fată de o săptămână şi îi declară că o iubeşte şi vrea să trăiască pentru veşnicie alături de ea, fiţi siguri că nu el vorbeşte, ci serotonina. Iubirea are nevoie de timp ca să crească, iar semnele ei le ştiţi deja, prin opoziţie cu îndrăgostirea. Sfântul Apostol Paul ne-o defineşte foarte frumos în prima scrisoare către Corinteni: „Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (13,4-8). Câtă bogăţie în aceste cuvinte! Încercaţi să vă verificaţi sentimentul de iubire cu aceste definiţii pauline, să aprofundaţi sensul lor, să descoperiţi acoperirea lor în viaţa voastră!

Unii glumesc pe seama filmelor de dragoste că se termină invariabil cu nunta pentru că acolo se termină şi cu iubirea. Dimpotrivă, adevărata iubire începe abia după ce a fost sfinţită de Dumnezeu prin Sacramentul Căsătoriei. Iar menţinerea ei vie nu ţine de performanţele omului, şi – ce bine! – nici de vreo substanţă chimică sau de vreun hormon. Unul dintre „efectele” iubirii adevărate este sentimentul de siguranţă: ştii că îl ai pe celălalt pentru totdeauna alături de tine! Spre deosebire de formele de convieţuire necreştine, iubirea trăită în Sacramentul Căsătoriei şi hrănită cu Sacramentul Euharistiei „nu încetează niciodată”. Ştiu că niciodată nu voi fi înşelat de soţia mea, după cum şi ea ştie că nu o voi înşela niciodată. Este extraordinar acest sentiment de siguranţă, de stabilitate, de trăinicie a iubirii. În schimb îmi închipui ce groaznic trebuie să fie pentru cuplurile roase de viermele îndoielii: „oare are pe cineva?”

Evident, formula căsătoriei nu este una magică, care să facă iubirea să dureze. Este nevoie de efort, de dăruire, dar ce plăcut este când se face în doi! Trebuie să recunosc că până să o fi cunoscut pe cea care astăzi îmi este soţie, mă gândeam de-a dreptul terorizat: „cum voi putea eu să trăiesc alături de cineva o viaţă întreagă, fără să mă plictisesc de ea?” Se poate… Partenerul este un spaţiu amplu de explorat, şi nu unul static. Fiecare zi construieşte relaţia dintre cei doi, şi este minunat cum fiecare se modelează după celălalt. Cele două persoane ajung să se completeze reciproc, dar nu o completare limitată ca la roţile zimţate, în care dintele unei roţi intră în spaţiul celeilalte, şi invers, ci o completare totală. Viaţa oferă apoi atâtea provocări, te pune în faţa atâtor lucruri noi, astfel că nu ai cum să te plictiseşti. Eu unul, după şapte ani de căsnicie şi zece de prietenie, nu m-am „săturat” de soţia mea.

Pentru că o iubesc.

Note
[1] Este vorba în principal de trei: consilierul matrimonial Gary Chapman (Five Languages of Love), psihiatrul M. Scott Peck (The Road Less Travelled) şi psihologul Dorothy Tennov (Love and Limerence: the Experience of Being in Love)

Anunțuri

5 gânduri despre „Sunt îndrăgostit, sau iubesc?

  1. asea este,articolul e mai mult decat un medicamnt pentru cei care au nevoie de el,si cred ca cu totii avem o perioada in viata noastra cand ne confruntam cu aceste doua mari fenomene pt care practic ne zbatem .

  2. Foarte frumos ce ai scris, am cautat pe google raspuns la „il iubesc dar nu sunt indragostita”, la inceput am fost indragostita de el (acum 3 ani) apoi am ajuns sa il iubesc dar sa nu mai fiu indragostita…. mai rau am ajuns sa nu il mai doresc deloc. Insa ma doare ca el inca ma vrea, desi il simt ca minte… Acum vreau doar o pauza sa imi curat mintea si sper sa gasesc pe cineva care sa ma faca sa il iubesc, si sa fiu indragostita in acelasi timp. Dragostea e foarte foarte complexa, coplesitoare, decat sa incerc sa „pictez cu ochii inchisi” si sa sper ca voi sa iubesc pe cineva dupa ce suntem impreuna, mai bine astept sa il cunosc cum este cu adevarat si apoi sa fim impreuna. Felicitari pentru casnicie! Multi ani inainte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s