Grupul greco’ din Timişoara. Introducere şi partea I

Demult aveam în gând sau în intenţie să scriu câte ceva despre unul din grupurile de tineri greco-catolice super-faine. E vorba de grupul din Timişoara cu tineri din mai multe parohii greco’ din oraş dar şi cu tineri din ţară Cluj, Deva, Lugoj, Cugir, Filiaşi, Maramureş-plai cu flori, care sunt studenţi la Timişoara. Cei care nu aveţi două paie cu Biserica poate aveţi tendinţa să vedeţi într-un grup de tineri care au o identitate religioasă, o adunătură de puişori fanatici şi înapoiaţi. Dacă gândiţi aşa şi mai ales fără sa fi avut ocazia să cunoaşteţi indivizi din aceste grupuri, atunci judecaţi greşit şi atunci asta poate spune totul. În primul rând doar prin faptul că merg la Biserică şi există interesul pentru temele ce privesc Dumnezeu, religia, Biserica, nu înseamnă a fi fanatic. În toate locurile unde există omenie, deschidere, raţiune, limita bunului simţ în gândire, exprimare şi acţiune şi nu în ultimul rând valori creştine, cred că e de bine. La urma-urmei dacă stau să mă gândesc, oricât de îngăduitori am fi şi am încerca să schiţăm o explicaţie, poate am rămâne de neînţeles. Aşa cum sunt grupurile de tineret dintr-o formaţiune politică sau asociaţie studenţească ori sportivă, aşa suntem şi noi dar fireşte cu specificul şi identitatea noastră. Norocu’ nostru că suntem sociabili şi deschişi în realitate nu neapărat doar virtual pe net sau la telefon.

Revenim mai concret la grup. Tinerii greco’ din Timişoara se întâlneau (şi o fac şi azi) o dată pe săptămână la sediul protopopiatului. Pr. Teodorescu protopopul Timişoarei, Pr. Davide şi Pr. Geo din comunitatea Fraţilor Sf. Cruci şi Pr. Răzvan care e de câteva luni preot, au un rol bun pentru partea spirituală şi chiar recreativă a grupului. Eu îi cunosc mai bine pe o parte din tineri încă din 2006 şi până anu’ trecut mă întâlneam cu ei dar mai rar. În noiembrie am făcut o ieşire cu caracter spiritual dar si recreativ la Poiana-Mărului. Despre acea ieşire există o relatare şi fotografii AICI. Aşa de bine ne-am simţit ca grup acolo, încât ne-am hotărât să facem şi revelionul împreună. Fiecare dintre noi îşi are gaşca lui de prieteni buni, inclusiv eu, însă prieteniile ce s-au legat între noi au făcut ca grupul să capete o culoare mai vie şi mai dinamică, să ne întâlnim mai des pur şi simplu (la un suc, o clătită în Complex în cămin, un karaoke, când dă căldura din nou şi la un sport-ceva). Am reuşit să facem revelul la Paula în Maramureş care ne-a pus la dispoziţie ce a avut mai bun plus suflet, încât am avut nişte zile superbe. Am scris şi pus poze de la acest revel superb AICI. La sfârşitul lui februarie ieşim din nou la munte vreo 3 zile, unii la schiat, altii la fotografiat sau admirat natura pur şi simplu.

E aşa de nice grupul … un alt aspect tare drăguţ desigur – şi care de fapt cred că se regăseşte în aproape toate grupurile de tineri cred – e că apar la un moment dat simpatii şi îndrăgiri între indivizii grupului, evident că de sexe opuse. Am vrut să nu mai specific asta dar la propaganda homosexuală ce îi şi pe la noi, iaca e mai bine aşa. Sunt faine aceste simpatii sau să le spun "iubiri" că sunt 100% naturale si de regulă apar spontan, adică te trezeşti că îl placi sau o placi şi fie eşti fată fie eşti baiat, începi faci ceva demersuri :-). Unii ajung să fie împreună, alţii nu. Motive: incapacitate reciprocă de sentimente, ori persoana Ygrec pe care iXulescu o îndrăgeşte atât de mult e cu altă persoană Zet, chiar dacă persoana Zet să zicem ar avea măcar un gram (sau mai mult) de simpatie faţă de iXsulescu. Mai naşpa e când Zetu’ e si ocupat şi nici nu te place deloc. Atunci chiar că nicio şansă. Bun. Dincolo de aceste detalii, de care ne vom aminti cu drag şi cu alşi ochi în viitor, grupul merge înainte şi ne place să fim împreună, să ne întâlnim.

Ultima chestie legată de grup a fost venirea lui Mickey de la Cluj la surioara ei în Timişoara. Surioara ne-a anunţat înainte cu două zile (chiar dacă unii ştiau mai din timp) şi ieri, marţi 3 februarie Anul Domnului [si nu al altuia 🙂 ], 2008 ne-am întâlnit şi cu scumpa de Mickey, pe care am cunoscut-o doar la revel’ în Maramu’, deşi 80% dintre ei sunt în plină sesiune.

Chestii atât de naturale şi -foarte important- neforţate, neimpuse … În urmă cu o săptămână Andrada revenea în Timişoara şi îi era dor de grup. A vrut să-i vadă şi …. nicio problemă grupul s-a adunat chiar dacă erau (s)cufundaţi în sesiune. Ce frumos! Chiar dacă nu au putut ajunge toţi-toţi, au fost suficienţi cât să-ţi faci probleme că nu ai loc la masă la respectiva unitate de consum în care ieşi.

Îmi place de ei şi e un punct forte că grupul a trecut demult şi cu succes de faptul de a se vedea împreună doar atunci când sunt acţiuni organizate de Biserică. Fiecare grup are o identitate, iar persoana, tânărul se simte în largul lui în a-şi exprima ideile, principiile, de a fi el însuşi în mod plăcut şi natural.

Momentan e bine şi chiar frumos. N-ar fi exclus să mai scriu despre acest grup şi pe viitor tot aşa în linii cât se poate de simple cum mi se pare că am făcut-o şi acum fără prea mari -sper- complicaţii şi filozofii.

Anunțuri

3 gânduri despre „Grupul greco’ din Timişoara. Introducere şi partea I

  1. Ahh..ce frumos! 🙂 chiar ma bucur sa citesc aceasta postare a ta. Nici nu puteai descrie mai bine placutele experientze traite impreuna in acest grup. Ce-i drept, am facxut parte din mai multe grpuri de tineri pana in acest moment, dar nu stiu daca a fost vreunul in care sa ma simt asa de „acasa”, in care sa ma simt inconjurata de tatata caldura. Probabil, de fapt sigur, viatza mea aici9 in timisoara, departe de scumpul meu Cluj, ar fi fost foarte seaca fara voi. Va imbratisez pe toti cu mult mult drag.
    P.S. Sper s-o conving pe Mickey sa vina mai des pe la noi 😛

  2. Ai dat de un grup fain pt. simplul fapt ca si tinerii sunt de treaba si deschisi. Conteaza omul foarte mult intr-un mediu. Dupa cum ai vazut eu nu stiu sa fi fost chestii negative, certuri sau ma rog, ori daca or fi fost, erau la nivel mic si s-au stins, dar chiar nu sunt. Treburile merg ca la carte si Domne dai ca si pe viitor sa mearga tot asa si … la mai mare in actiuni, intalniri si chestii recreative care ne coloreaza timpul liber. Merci de comentariu Sandra si ma bucur ca te simti bine la Timisoara si datorita grupului greco’.

  3. 😀 prima oara cand l-am citit mi s-or umezit ochii :”>
    Acum, chiar daca l-am citit dupa ultimele intamplari… tot mi-a fost drag. Intr-adevar, este un grup super! Si chiar daca am mai multe gasti cu care ies… pot sa zic ca asta ii gasca mea „principala”. Avand in vedere ca am facut si revelionul impreuna… ziua mea… si altele. Sper sa ramanem tot asa… sau mai faini! Parca te si schimba un grup de genul asta. Eu asa simt. Sunt mai happy, mai linistita de cand cu Poiana Marului 🙂
    Va puuuuup dultze!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s