La Timişoara la miting

De scumpa noastră zi naţională am mers la Timişoara la mitingul organizat de PSD Timiş cu ocazia vizitei lui Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Iohanis. Manifestarea a avut loc afară în faţă la Opera Română dar şi înăuntru unde au intrat cei cu pile invitaţii. Politicienii au apărut doar în faţa celor dinăuntru iar cei de afară au putut vedea pe un ecran mare desfăşurarea discursurilor. Iniţial nu am vrut să merg dar m-am gândit să fac o ieşire nu neapărat pentru miting ci să mă mai revăd şi cu alţi prieteni dragi pe la o cafea, etc.

Revenind la manifestare, în piaţă s-au mai adunat pe lângă PSD-işti şi alte formaţiuni care au huiduit în continuu discursurile politicienilor şi au scandat contra lor. Sunt două păreri mari: ori au venit şi au scandat pe bune din ura mare faţă de comunism care ştim bine în ce stadiu e la Timişoara sau … grupurile anti-pesediste au fost pur şi simplu “motivate” de rivali ca să boicoteze meeting-ul, gest lipsit de fair play.

Personal prea puţin mă interesează şi încă mă declar neutru privind simpatizarea vreunuia dintre cele două partide rămase în cursă împreună cu liderii lor. Trec la my hobby despre care-mi place să vorbesc: fotografiatul. Nu m-am putut răbda să nu fac mai multe cadre căutând detaliul şi expresivitatea portretelor. Câteva imagini îmi plac dar se putea şi mai bine.

Pentru mine a fost o zi naţională “interesantă”, pe care iată că nu am mai petrecut-o ca în mulţi alţi ani la Alba-Iulia (unde am vrut să merg şi anul acesta), ci … mai aproape, la Timişoara, cu prietenii … şi mitingul fantastic.

Anunțuri

2 gânduri despre „La Timişoara la miting

  1. Felicitari pentru poze.
    Nimeni nu contesta ca si-au bagat coada si cei din PDL. Problema este ca tensiunea era oricum mare. Altfel PDL-ul si-ar fi bagat coada degeaba. De ce nu s-a intamplat acelasi lucru la Brasov? Acum cateva zile a existat o manifestare asemanatoare. Majoritatea asociatilor de revolutionari s-au declarat consternate de alegerea pe care a facut-o Chiuhandu.

  2. Da, pai asociatiile de revolutionari sunt din fasha anti-psd. Cred ca pe langa miscarea PDL-istilor au fost si nostalgici revolutionari care au dat o mana de help si asa s-au solidarizat incat la un moment dat erau mult mai multi anti-psd in piata … merci, iti dai seama ca … pe mine m-a interesat mult mai mult partea de foto decat cea de politica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s