Azi în Timişoara mâine-n toată ţara!

Tot ne-o spunem şi repetăm “cum trece timpul, ce repede e din nou Crăciun, Paşti, vară”. La cât de vii îmi sunt amintirile din preajma revoluţiei din ‘89, parcă pot spune: Da ce repede trece timpul! … Şi totuşi sunt douăzeci de ani!

Eram un pici de copil pe vremea aceea în clasa a IV-a, dar sunt clipe pe care mi le amintesc de parcă ar fi fost recent desfăşurate. Aflasem că la Timișoara se trage. Mi-era cumva frică de faptul că suntem aproape şi că mâine-poimâine s-ar trage şi în oraşul nostru. Eram afară la joacă şi am început să strig ca bezmetecul că se trage şi că pică Ceauşescu. Imediat am fost chemat în casă la bună-mea şi acolo erau şi vecinii. M-au luat la rost dar cu oarecare disperare şi teamă spunându-mi să nu mai strig că vine securitatea şi ne face probleme. Apropo’ chiar la noi pe stradă era o unitate a securităţii, deci eram atât de copil încât … îmi vine să râd ce străin eram de psihoza urmăririi şi a informatorilor care era înrădăcinată cu succes în rândul populaţiei. După ce m-au instruit bine, am început să-mi dau seama că nu era ok să mă dau în spectacol, dar nu mi se părea ceva grav ceea ce făcusem. Ulterior, crescând mi-am zis “oau, ce puteam s-o sfeclesc”.

Pe 20 decembrie au ieşit şi lugojenii în stradă. Am mers împreună cu mama, o vecină şi copilul ei la demonstraţii. Lumea s-a adunat în faţa primăriei care era deja incendiată. Doamne, ce haos era! Au început scandările dar au apărut zvonuri prin mulţime că “vin de la Bucureşti să tragă în noi”. Au plecat aproape toţi de acolo şi fugeam ca nerozii; în centru am văzut la colţ o dubă militară; aia ne-a fost sperietura cea mare, am luat-o pe alte străzi şi am venit liniştiţi acasă. La teveu, seara Ceauşescu proaspăt întors din Irak anunţa că la Timișoara “câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări şi incidente”. Oricum deja ordonase să se şi tragă cu armament de luptă în “grupurile de elemente huliganice” care nu erau alţii decât oamenii muncii, poporul care era sătul de nivelul de trai, de minciuna şi teroarea securităţii. Paharul s-a umplut şi răbufnirea era inevitabilă, chiar cu preţul vieţii. Îmi amintesc că în copilăria mea, alături de joacă trebuia să particip la cozile în care lumea se înjura şi te bruscau pentru a prinde porţia. Ce împinsături îmi luam …  zbieram, mai si plângeam dar nu conta pentru că foametea şi sărăcia erau mai prioritare decât bruscarea celor micuţi aflaţi cu părinţii sau bunicii acolo.

Revenind la zilele revoluţiei nu pot să nu amintesc de radio “Europa Liberă” care se asculta cu volum de data asta şi mai cu … sufletul la gură. Era oaza şi stindardul informării reale. Sper ca să nu dureze mult şi să putem avea acasă în ţară  impresionanta arhivă care e o mină de aur pentru istoria recentă a României. Există şi o campanie în acest sens pe care am amintit-o pe blog AICI iar detalii despre campanie găsiţi pe site-ul 100.000romani.ro 

În final n-am să trag foc vreo concluzie ci vă dau încă un link preţios al emisiunii “Actualitatea românească: Timișoara, represiune și solidaritate internațională cu victimele ei” difuzată la Europa Liberă pe 19 decembrie 1989.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s