Dor de Rox’

M-a lovit dorul de Roxette (trupa după care eram de-a dreptul înnebunit în liceu). Nu am scris niciodată pe blog despre trupa care m-au legat atât de multe în fragede tinereţi ale mele. Sunt multe de spus chiar şi rezumând, însă vor fi şi mai multe postări (cel puţin două). În această postare voi merge, voi scoate în evidenţă mai mult relaţia mea faţă de această formaţie, urmând ca în postul următor să pun accentul pe comunitatea, pe fancluburile ce existau la vremea aceea în ţară, de relaţia mea cu ei, etc.

Eram prin a 9-a şi pe atunci scoseseră Best-Off-ul “Don t bore us, Get to the Chorus” având doar 4 piese noi. Pe atunci a început să-mi placă … era un album cu cele mai bune piese ale lor. Îmi spuneam “nu merg mai departe, mă mulţumesc cu best-urile”. Aiurea … mi-am făcut rost de toate albumele de până atunci. La vremea aceea (a anilor ‘90) caseta audio era suportul magnetic la modă pentru tot ce însemna audio. Cine avea CD-uri era baştan; magnetofonul ieşea din trend. Eu eram bucuros că tocmai îmi cumpărasem din economiile mele un dublucasetofon de firmă (SAMSUNG) care reda şi înregistra foarte bine. Am tras de el vreo 4 ani. Între timp am făcut greşeala să-mi cumpăr şi căşti. Greşeală pentru că … într-o vreme ascultam zilnic doar la ele şi cu volum ridicat, lucru ce nu era prea ok.

Era prin ‘96. Roxette-ul cam şoma. Au scos la vremea aceea “Baladas en Espanol” tot nişte best-uri dar cântate în spaniolă. Mi-era ciudă că nu apare ceva nou în engleză aşa ca în vremurile bune. Presa nu prea mai scria de ei … materialele promo se găseau rar. Deja îmi plăceau mult-mult-mult. Zilnic ascultam ore în şir aceleaşi casete. Nu făceam engleză la şcoală pe vremea aceea, dar ajunsesem să cunosc toate versurile mot-a-mot. Ţi le spuneam pe dinafară dar nu înţelegeam o iotă.

1997: Per Gessle iese la rampă cu un album solo: “The Wold According To Gessle”. Woow … eram bucuros. Pândeam MTV-ul că doar-doar prindeam ceva şi de la el/ei. Îmi amintesc cum a fost o emisiune live în care şi-a prezentat proaspătul single “Do You Wanna Be My Baby?”. Aşa de “disperat” eram că pusesem cas-ul la televizor şi am înregistrat melodia. Şi astăzi cât de uşor poţi procura grămezi de piese audio 🙂 … Pe vremea aceea prindeam MTV-Europe, nu erau atâtea canale româneşti, până şi revistele “Bravo” şi “Popcorn” erau în germană şi maghiară. Eram o generaţie care nu am beneficiat ca cei de azi de atâta confort media, însă eram ceva mai bine decât generaţia anilor 80. Prindeai o casetă în piaţă sau la prieteni, ţi-o înregistrai şi erai fericit că ai melodiile. Nu intru mai mult în detalii, însă am vrut să arăt cadrul în care ne desfăşuram. Între timp mă înscrisesem în fanclub şi îmi puteam procura mai uşor discografia. Şi aici câte sunt de povestit (aş putea scrie o carte liniştit, dar mai vedem 🙂 ) … mi-am făcut în câteva luni rost de albumul solo scos de Per. Eram uluit de fericit. Deja aveam tot ce scoseseră până atunci sub formaţia Roxette. Ehe … însă cei doi Marie şi Per … aveau şi discografie separată, solo şi cu formaţii. Formaţia lui Per, “Gyllene Tider” e ultra cunoscută în ţările Scandinave şi au avut mare succes în anii ‘80 dar şi după ‘90. Chiar pe atunci în 97 când i-am cunoscut, mai scoseseră câteva piese noi “Go Fiska” şi “Iuni, Iuli, Augusti”.

Am început să ascult şi albumele în suedeză la greu … pfoai, nu eram normal, îmi plăcea tot (normal, unele mai mult, altele mai puţin, dar aveau titulatura ok-super pentru mine). Colegii mei de clasă mă ştiau “nebun după Roxette” banca mea o recunoşteai din toate unghiurile clasei, aşa de proeminent era gravată cu formaţia de suflet. Nu eram ăla fioros, dar să fi îndrăznit cineva să se fi legat de “sălbăticia” manifestată pe lemnul băncii? Nu aş fi vrut să mă gândesc cum reacţionam. Visam în fiecare zi să ajung la un concert la ei. Dacă vor veni în România, azi, 2010, clar că voi merge chiar dacă m-am liniştit muuult de atunci. Sunt aşa de multe de spus … dar prefer să “rup” posturile în mai multe episoade pentru a nu vă plictisi.

Aşadar TO BE CONTINUED!

Anunțuri

2 gânduri despre „Dor de Rox’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s