În loc de “La mulţi ani ‘Diordie”

Vroiam să scriu astăzi puţin despre Gheorghe (‘Diordie), mai mult despre ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, ceva frumos despre lectură, creaţie şi progres, bun gust ş.a.m.d, dar nu mai prea am chef. De ce? Pentru că am primit o veste care e anti-civilizaţie, anti-progres, anti-socială. Un incendiu organizat asupra unei biserici greco-catolice din Timişoara care a avut loc azi-noapte. Dincolo de faptul că se spune că ar fi fost provocat de satanişti care ar trebui să locuiască în iad dacă le place la nebunie răul, dincolo de aspectul creştin, mă gândesc la aspectul social. De ce să strici în primul rând? De ce să distrugi anumite valori? Nu pot (dar nici nu vreau vreodată) să înţeleg ura şi fanatismul care duce la vandalism şi distrugere! Răul şi întunecimea care se află în sufletul acelor indivizi puşi mereu pe a distruge. E groaznic. Într-o societate unde mai lejer sau mai alert încercăm să construim ceva, ne lovim de indivizi care ne trag în jos prin tentativa de a distruge, munca şi eforturile altor oameni care doresc lucruri frumoase şi progres. Oare cum ar fi ca pentru aceşti indivizi să existe un spaţiu (bine ar fi nu pe Pământ), o ţară a lor unde să distrugă şi na, să se autodistrugă-n voie? Cred că s-ar simţi “minunat”, dar noi restul care vrem să vedem că lucrurile că merg ok în sus şi am fi şi mai fericiţi fără ei, care ne tulbură gândirea, valorile şi spiritul. Şi cum poţi să le “răspunzi” unor astfel de indivizi? Eşti tentat să-i urăşti şi să le doreşti tot răul din lume, lucru ce iar nu e bine. Şi atunci cum e bine? Dreptatea cred că e unul din cele mai bune răspunsuri. Dacă sunt inadaptabili la mediul în care alţi indivizi sunt paşnici şi muncitori, atunci GO, creaţi-vă propriul mediu, în care dacă ne plătiţi bine, venim şi vă construim tot felu’ de porcării ca să aveţi ce dărâma :)  

Omul în general acolo unde nu se poate acomoda şi e în minoritate, ori pleacă, ori nu va fi fericit deloc. Ei oare de ce nu pleacă? Oare chiar aşa de favorabil şi “dolce far niente” e mediul nostru, încât îşi pot manifesta răul? De ce nu facem ceva pe termen lung, cu atenţie să responsabilitate în fiecare zi, pentru a sancţiona şi îndrepta fiecare acţiune în care există şi un mic gram de răime şi tentativă de distrugere. Dacă am fi mai atenţi şi mai insistenţi la a ne păstra ceea ce au făcut înaintaşii noştri şi noi, poate că ar fi altfel. Efectele nu se vor vedea imediat ci în timp, pentru că e chestie de educaţie.

În final La mulţi şi frumoşi ani celor pe care-i cheamă Gheorghe, dar şi celor care iubesc lectura creaţia şi arta!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s