Dor de Karol Wojtyła

Aseară am văzut filmul “Karol, omul care a devenit Papa”, o ecranizare chiar în limba poloneză a vieţii Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II până în momentul alegerii ca suveran pontif. Filmul a apărut în anul 2005 şi este o dramă care, printr-un scenariu bine pus la punct, cadre inteligent luate şi actorii minunaţi, reuşeşte să îţi lase câteva gânduri şi nostalgii plăcute despre dragoste, eroism, curajul de a lupta pentru libertate şi responsabilitate.

Poate l-aţi văzut, a fost şi la TV-cred, vă recomand filmul. Acuma când, scriu, la câteva ore după vizionare, încă mai sunt pătruns de atmosfera şi charmul filmului! Ce frumos a reuşit să scoată omul acesta, Karol, dragostea în evidenţă, ce aproape era de oameni şi de prietenii lui; orice gest de afecţiune, pe care noi poate de multe ori l-am privi cu viclenie şi tenta de a judeca greşit, era făcut în aşa fel încât simţeai că e pură, sinceră şi din suflet.

A fost un om care ştim cu toţii cât de apropiat şi deschis a fost faţă de tineri, ieşirile cu studenţii la munte, şi ulterior după ce a ajuns Papă, înființarea Zilelor Mondiale ale Tineretului, sunt numai câteva particularităţi de care era nevoie la aggiornamento-ul Bisericii. Să nu uităm faptul că a cerut scuze pentru greşelile din trecut de-a lungul istoriei, că a vizitat multe ţări şi a avut un rol (cheie-cred) în căderea comunismului. Am avut ocazia să-l văd de două ori: la Bucureşti în mai 1999 şi la Roma la Ziua Mondială a Tineretului în august 2000. Anul trecut în septembrie, am ajuns şi la mormântul său.

Fascinante gândurile de mai jos, care sunt către finalul filmului; scena în care după ce Karol a fost ales Papa, chiar înainte de a ieşi şi a saluta pentru prima oară noua sa calitate lumea adunată în Piaţa San Pietro:

“Dragostea mi-a explicat fiecare lucru în parte. Dragostea mi-a rezolvat totul. De aceea admir dragostea, oriunde se găsește ea. Dacă dragostea e pe atât de măreaţă pe cât e de simplă, dacă cea mai simplă şi fierbinte dorinţă poate fi găsită în nostalgie, atunci înţeleg de ce Dumnezeu vrea să fie salutat de oameni simpli, de aceia ale căror inimi sunt pure şi nu găsesc cuvinte să-şi exprime dragostea. Dumnezeu a ajuns până aici şi a oprit un mic pas departe de neant, foarte aproape de ochii noştri. Poate că viaţa e un val de uimire, un val mai înalt decât moartea. Nu vă temeţi, niciodată”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s