La revedere buni. Ne vedem în altă lume

Revin şi pe blog după o perioadă destul de lungă. Sincer n-am avut inspiraţie şi dacă nu am, nu “mă forţez” să apară ceva doar de dragul de a fi.

Revin cu o postare tristă. E vorba de bunica mea care în ziua de 8 noiembrie a trecut la cele veşnice. Cine a fost bunica mea? O persoană simplă din popor aş putea spune. O persoană care-mi va rămâne mereu în memorie ca un bun exemplu de familie: soţie, mamă şi nu în ultimul rând bunică. Un bun exemplu în privinţa serviciului: a lucrat din tinereţe până a ieşit la pensie iar după ce a ieşit nu a stat o clipă, atât cât sănătatea i-a permis. Nu o laud şi încerc pe cât pot să nu fiu subiectiv, însă simt nevoia să le aştern pe cele adevărate despre ea. Îmi amintesc din spusele ei, că în tinereţe când s-a căsătorit cu bunicul (care a trecut dincolo acum 20 de ani), erau destul de săraci. Cu toate acestea au avut cinci fii (unul dintre ei a murit la câteva zile după ce s-a născut).

Nu le-a fost prea uşor, dar niciodată nu s-a plâns ci  – alături de bunicul – a luptat să-şi întreţină familia. A ieşit la pensie mai devreme pentru că a avut patru copii şi că a lucrat şi în trei schimburi. Copiii ei au avut cu toţii numai fete (deci nepoate). Îşi dorea măcar un nepoţel şi pe mine a picat acest fapt. Ştiu că se mândrea cu asta şi ţinea la mine şi pe acest considerent. Îmi amintesc cum de multe ori mă ducea şi aducea de la grădiniţă şi cum (înainte de a mă muta mai aproape de locuinţa ei), veneam cu al meu tată zilnic la ea; acolo îmi plăcea mai mult, aveam copii-prieteni la joacă etc. Nu pot să uit perioada “Epocii de Aur”; mă lua des la coadă la alimente, dar a fost descurcăreaţă: şi-a făcut relaţii printre comercianţi, şi seniorii ştiu că era mare lucru să ai relaţii şi la acest nivel. Poate era şi invidiată dar de ce dacă a ştiut să socializeze şi să comunice în aşa fel încât să fie bine? Imediat după 1990 mergea destul de des la Cernăuți unde mai avea ceva neamuri, de unde lua marfă mai ieftin și o vindea ca sa mai aibă vreo sursă de venit în plus. Era o femeie căreia îi plăcea dinamismul. O clipă nu stătea, mereu era plecată cu treabă, sau în vizită la mama sa. În anii ‘90 a mers destul de des atât la Cernăuți, cât și în Serbia, Ungaria și Turcia. Dar odată cu timpul și cu bătrânețea, a lăsat-o mai moale. Între timp a avut diabet, probleme cu fierea, ș.a Acum doi ani s-a operat la fiere şi a fost cu succes, dar anul acesta lucrurile s-au înrăutăţit pe de altă parte. Prima cădere a fost în august când a stat o lună în spital, iar a doua şi cea definitivă a fost acum câteva zile. Încă nu ştiu exact diagnosticul, dar pot spune în cuvinte mai simple că a avut o paralizie pe partea dreaptă la cap (comoţie) şi de acolo s-a întins mai departe. Este un semn că a trecut din această lume exact de Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Acum nu o mai doare nimic, însă durerea a trecut în sufletele celor apropiaţi. O durere care vine în mod firesc şi prin care cam trecem cu toţii. Da, ştiu că viaţa asta merge înainte, atâta vreme cât mai eşti într-însa. Pentru mine va merge mereu cu memoria şi exemplul pozitiv pe care l-a dat prin modul ei de a trăi şi că atât la bine cât şi la rău s-a implicat în a da o mână-două de ajutor. Mi-ar părea rău (în ciuda faptului că nimeni nu e perfect) ca prin exemplul ok ce l-a dat pe termen lung, să nu păşească în lumea celor drepţi.

Requiescat in pace.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s