Today ROX’ On Bucharest

Aşa de rar am scris anul acesta pe blog încât mă văd nevoit ca de fiecare dată să încep fraza unei postări amintind de acest aspect. Poate că (momentan) e ok: mai puţin şi mai interesant, fie şi postare cu subiect personal, decât mult şi inutil.

Scriam pe blog AICI şi mai ales AICI, cât de mult îmi place Roxette-ul. Astăzi nu mai sunt aşa de înnebunit după sound-ul lor ca acum 12-14 ani, însă e printre singurele formaţii la care muzica lor o să-mi placă pe viaţă (fie şi piesele noi care au apărut recent şi care vor apărea).

Când am aflat că au inclus şi Bucureştiul în turneul “Charm School”, mi-am zis că trebuie cumva să merg, asta ca un tribut de fost mare fan Roxette în liceu. M-am gândit că o să-mi iau bilet la golden vip, însă am tot amânat momentul. Prietenii mei vechi ştiindu-mă cât de fan am fost, au făcut un gest incredibil, de suflet şi mi-au făcut cadou un bilet la concert. Nu e golden vip, dar nici nu contează. Contează gestul şi faptul că nu au uitat acest aspect de demult al meu. Deci mulţumiri Duku şi Elly! Cu toate acestea, am avut la un moment dat mici ezitări în a participa la concert. Una dintre acestea e faptul că (în ciuda neaşteptărilor mele) nu am reuşit să dau de alţi simpatizanţi din zonă cu care să merg, adică să formăm o mică gaşcă-ceva. Fiecare merge pe cont propriu. Mai era şi partea financiară, nu că nu aş fi avut bani, ci cântăream priorităţile. Treaba asta a trecut imediat şi aici conştientizez rolul pozitiv al prietenilor care la o astfel de acţiune ştiu să te încurajeze. Mulțumesc Irina pentru încurajare! De-asemeni mulţumesc şi celorlalţi prieteni care m-au încurajat. Niciunul dintre ei nu mi-a “dărâmat” dorinţa aceasta. Aş îndrăzni să spun că prietenii m-au motivat un pic mai mult decât am putut-o face eu în a participa la Roxette. E un lucru frumos dar şi mai puţin frumos căci normal era ca eu în primul rând să găsesc resurse a mă motiva. Am şi o explicaţie în acest sens, nemaifiind atât de mare flacăra ca-n liceu, de aceea oscilam. Dacă acest concert s-ar fi întâmplat acu 10-12 ani, cred că eram în stare să merg şi cu marfarul Zâmbet Important e că “pe drum” şi cu ajutorul lor am regăsit sursele şi motivaţiile de a participa. Deja înainte de concert mi-am readus aminte de starea plăcută cu care îi ascultam pe Marie şi Per fie sub egida Roxette, fie “gama” lor (cum o numeam între fani) adică piesele lor cântate separat, cu alte formaţii fie în engleză, fie în suedeză. Luni, 30 mai, am ocazia de a-i vedea şi asculta piesele care mi-au marcat tinereţea, piesele care mi-au ţinut loc de limba engleză pe care nu am făcut-o la şcoală, piesele care mi-au transmis cele mai mari emoţii în muzică atunci la momentul respectiv.

To be continued! …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s