20 de ani

După cum am mai spus şi în anii trecuţi, ziua de 8 februarie, rămâne pentru mine o zi importantă. E ziua în care am avut primul contact cu Biserica Greco-Catolică. Eram în gimnaziu şi datorită Oanei, am venit la orele de religie. Şi atunci religia era predată de Surorile Baziliene. Întâlnirile acestea au fost ca şi clipele de început ale unei relaţii de dragoste  De abia aşteptam ziua de sâmbătă de la orele 14.30 să particip. Eram mulţi copii, entuziasmul era mare, era şi imediat după redobândirea libertăţii cultului greco-catolic. Încă mai aveam prin preajmă preoţi care făcuseră ani grei de temniţă, îl aveam pe Episcopul Ioan Ploscaru de Pie Memorie. Aceşti oameni prin felul lor de a fi, dar, mai mult, prin felul lor de a ni-l face cunoscut pe Dumnezeu, m-au cucerit în aşa fel încât îmi doream să ajung odată-cândva ca şi ei (adică preot). Timpul a trecut (logic), cei care au suferit prin închisori, au trecut la cele veşnice, iar Surorile cu care am făcut religie, sunt ceva mai în vârstă, dar caracterul şi sufletul lor a rămas tot tânăr încât nu-ţi dai seama câţi ani ar avea cu adevărat. Copiii de la religie sunt oameni în toată firea, unii căsătoriţi cu copii, alţii în aşteptări.

Pot spune că în aceşti 20 de ani, am mers constant pe acest drum de a fi aproape de Biserica Greco-Catolică şi m-am obişnuit cu acest mod de viaţă. Precum “în Casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşe”, aşa şi în Biserică, fiecare suntem chemaţi la a vesti Evanghelia şi de a ne implica prin mai multe feluri. Am ales să devin preot, dar încă nu a venit acel moment şi aşa acum mă găsesc într-una din cele multe lăcaşuri ale casei Tatălui, slujindu-i prin cele legate de partea media (internet şi audio-vizual). Indiferent de viitor, ziua de 8 februarie, a marcat începutul unui drum, alături de valorile şi credinţa unei Biserici Catolice martire. Nici nu ştiam la ce o să mă bag, dar consider că am ales ok pentru formarea mea interioară. Pe acest drum al Bisericii am învăţat să am răbdare, să văd în oameni mai întâi părţile bune, să ajut şi să încerc a fi mai bun pentru societatea în care mă aflu. (A nu se confunda “bun” cu “naiv”).

În contextul actual socio-politic şi religios în care îmi duc veacul, în România cea “dragă” pe care am ales să n-o părăsesc, cred că schimbarea în bine pleacă de jos în sus, şi este trasată de felul educaţiei, de valorile pe care ni le însuşim. Dacă acestea sunt pozitive, vom avea de câştigat chiar dacă acest câştig vine în timp, aşa cum zideşti o casă. Ştiu că ceea ce spun înseamnă sacrificiu, dar dacă am fi avut, sau am avea capacitatea şi înţelepciunea de a lăsa urmaşilor, un mod de viaţă mai bun, mai prosper şi mai civilizat, musai ca generaţia noastră să poarte în continuare crucea unei generaţii de sacrificiu. Asta e! Unele popoare au putut să se  refacă după situaţii mult mai groaznice ca a noastră, dar s-au ridicat … în 20-25 de ani. Reţeta lor: au fost uniţi, harnici şi au avut de câştigat. Ce-i aia 20-25 de ani? Un credit imobiliar Zâmbet La noi chestia cu unitul şi hărnicia la nivel extins de populaţie e şubredă, de aceea nu ştim cât va mai dura acest timp de sacrificiu în care lumea românească bate pasul în jos. Nu mai continui cu vorbele că şi aşa am deviat de la subiect, dar am ţinut să le spun în acest context aniversar, în loc de concluzie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s