Cu întârziere despre întâlnirea FIAC

Chiar dacă nu mai e aşa de cald evenimentul, nu pot să nu las scris aici pe blog câte ceva despre o întâlnire catolică internaţională la care am participat în calitate de fotograf oficial.

La sfârşitul lunii trecute, între 22 şi 26 august am fost la Iaşi la VI-a Adunare Generală a Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC). Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă Acţiune Catolică, le recomand o lectură scurtă AICI. […] Aşadar, trec mai departe.

Cum am aflat? Mai întâi prin cineva care mi-a spus încă din primăvară că s-ar putea să fie nevoie de fotograf la întâlnirea aceasta. Mi-a surâs ideea şi în acelaşi timp era o nouă provocare. Pe la începutul lui iulie au dat si organizatorii un anunţ din care am aflat oficial că se caută fotograf pentru întâlnire. Pe când să le confirm, intrasem într-o belea: mi se stricase D40-le şi eram în aer, nu aveam obiectul muncii, pasiunii deci aparatul. Puteam să împrumut în stânga-dreapta chiar şi un DSLR dar altfel e când mergi la sigur, ai aparatul tău mai ales când te şi urmăreşte pasiunea asta. Nici am stat mult pe gânduri căci aveam nevoie oricum de aparat pentru că se apropia Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC). Mi-am luat aparat nou, considerând că acesta l-am folosit destul şi îi acord o pauză (se poate repara, dar nu prea rentează şi durează ceva timp). Gata, aveam obiectul dar trecuse termenul fixat pentru răspuns. După cinci zile, am aplicat că doresc să particip ca fotograf la întâlnire şi a fost ok.

Mergeam pentru a doua oară la Iaşi pe anul acesta, în condiţiile în care nu mai fusesem niciodată în capitala Moldaviei. Mergeam cu plăcere mai ales după experienţa INTC-ului. Mă bucuram că mă revăd cu persoane dragi cu care mă întrezăresc doar pe internet. Am ajuns înainte cu o zi de a începe întâlnirea, la fix pentru a-mi intra în mâna şi ritmul organizatorilor. S-a lucrat frumos şi modern pe departamente, pe împărţirea cât mai strictă a responsabilităţilor şi mi se pare normal ca la o asemenea întâlnire de talie internaţională unde au participat peste 170 de responsabili, reprezentanţi din 35 de ţări ce reunesc patru continente (Europa, Asia, Africa şi America de Sud), să se lucreze cât mai bine structurat. Am făcut parte din grupul media unde înafară de mine care făceam numai fotografii, mai erau 2-3 tipi la partea de video, vreo 4-6 fete care luau interviuri şi 2-4 fete care realizau articole şi relatări de vreo 2-3 ori pe zi, o fată care se ocupa de încărcarea fotografiilor în reţelele social-media şi un preot care era coordonatorul nostru şi care publica articolele pe site-ul întâlnirii. Am avut în echipă şi vreo trei italieni FIAC-işti care publicau despre eveniment în media catolică italiană. Cred că a fost una din cele mai faine experienţe pe care am avut-o alături de o echipă într-o muncă aşa temporară. Nu ştiu dacă au fost tensiuni/certuri dar eu nu m-am nimerit la nicio asemenea confruntare, deşi în general tensiune mai exista dar era acea tensiune constructivă pentru a determina cumva ca lucrurile să iasă bine şi cât mai profesional.

Per general întâlnirea a fost un succes. Fotografiile pe care le-am făcut în marea majoritate sunt publicate ps site-ul întâlnirii AICI, dar şi pe pagina de Facebook a Acţiunii Catolice din România şi a FIAC-ului.

Înainte de a ajunge la Iaşi, aveam mici emoţii în privinţa fotografiilor, în sensul că mi-era puţin teamă că o să realizez fotografii care să fie “seci”, dar mi-am intrat în mână (şi în ochi) Zâmbet şi a fost bine. Nu zic că am făcut şi imagini nesemnificative, dar de o bună parte din foto-uri, personal sunt mulţumit. Ba chiar am reuşit în ziua în care am fost la mănăstiri, să fac fotografii frumoase de portret şi arhitectură. Am eu vorba aceea că “pentru o fotografie bună, musai să transpiri”. Am transpirat zilele acelea de două ori mai mult şi datorită căldurii, dar acum îmi amintesc cu drag şi dor de atmosfera şi pulsul întâlnirii. Deşi eram obosit că dormeam foarte puţin, am reuşit să fiu în formă şi să mai am şi “ochi” pentru imagini ok.

Îi mulţumesc Părintelui Ionică pentru că mi-a împrumutat bliţ-ul extern. Cu el “am făcut casă mare” adică puţină senzaţie, mai ales că acolo unde s-au ţinut majoritatea conferinţelor, nu aveam suficientă lumină pentru portrete. Cu acel bliţ, ce-i drept mai clasic am reuşit să scot portrete aşa cum îmi place.

A fost o întâlnire din care am avut de câştigat anumite experienţe pe care poate în alte contexte asemănătoare nu le dobândeşti. Mă bucur că mi-am făcut prieteni noi şi cu unii dintre ei am rămas în legătură şi azi pe internet în special. Ca un minus, când m-am cunoscut mai bine cu noii prieteni, tocmai era spre sfârşitul întâlnirii şi era vremea plecării spre casele noastre. Aşa de bine mi-a picat “sejurul activ” la Iaşi că am mai rămas şi după încheierea acestei frumoase a VI-a Adunări Generale FIAC, până a doua zi seara, după care am luat trenul de 14 ore jumate.

Lua deci sfârşit şi a doua vizită la Iaşi pe care mi-am consemnat-o din nou cu un succes. Nu ştiu când voi mai reveni, dar rămâne dorul de cei pe care i-am cunoscut atât la FIAC dar şi pe cei care i-am cunoscut de-a lungul vremii (începând din 2006 sau 2007).

Anunțuri

Un gând despre „Cu întârziere despre întâlnirea FIAC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s