Cutiuţa din dischete

Până la intrarea în subiectul propriu-zis al temei, acum în introducere iar mă leg de mine şi de faptul că (îmi recunosc) “lipsa de inspiraţie” care, uneori, se poate traduce liber şi LENE  combinată cu FĂRĂ CHEF de a scrie mai des pe-aici (chiar şi atunci când efectiv simt nevoia)

Bun. Intrăm în temă. Într-o temă care în seara asta mi-a “îngheţat” toate planurile iniţiale de lucru. Pornind de la această imagine, m-am oprit din cele curente deci şi m-am pus să caut dischete prin casă ca să-mi fac cutiuţa nostalgică. O cutiuţă formată din patru pereţi, un capac şi partea de jos care în total adăpostesc 8,7 Mb. Acest spaţiu era cândva destul de suficient pentru a-ţi salva câteva documente, vreun program sau chiar windows-ul ‘95.

Am apucat vremurile când discheta era folosită destul de des asemenea cum folosim astăzi stick-urile de memorie. Fiecare computer avea cititor de dischete sau floppy. Windows-ul o afişa sub denumirea de: Dischetă 3,5 (A:)

Frustrări însemnate îţi putea produce micuţa dischetă atunci când “din senin” computerul pe care trebuia să lucrezi, nu ţi-o citea. Sunt lucruri uitate pe care le trăiam în urmă cu 10 ani. Azi, putem purta în buzunar medii de stocare mult mai sigure cu spaţii de ordinul zecilor şi sutelor de Gb.

Îmi amintesc de o întâmplare drăguţă din vara anului 2003. Îmi terminasem licenţa şi nu aveam unde s-o listez decât în oraş. Am mers cu discheta şi mi-a depistat că am virus. Eram în alt oraş şi trebuia să rezolv problema în acea zi. Am mers la un club de net (că pe atunci erau în mare trend) şi mi-am pus licenţa de pe dischetă pe e-mail. Yahoo-ul avea pe-atunci inclus faptul de a-ţi scana documentul de viruşi înainte de a-l ataşa. Mi-a aprobat documentul şi îl aveam devirusat în căsuţa a doua de e-mail. Am mers la alt net cafe cu o dischetă nouă, am copiat documentul şi de data asta când am mers la listat, n-au mai fost viruşi. Scăpasem de o belea făcând “artificiile” pe care tehnologia de atunci ni le punea la dispoziţie.

Revenind la cutiuţa mea cu pereţi de 8,7 Mb, am aruncat în ea la viteză, câteva scule cu care stocăm date azi, “aşa de expoziţie” şi spre “a da naştere” la gânduri, amintiri şi alte idei privind evoluţia în ultimii zece ani a mediilor de stocare.

Anunțuri

4 gânduri despre „Cutiuţa din dischete

  1. Cat de tare e cutiuta asta, taticule! Ma uimesti ce inspiratie ai!
    Mi-a venit si mie cheful acum de chestiutze din astea 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s