Gânduri erupte dintr-o zi obişnuită (1)

Azi, am un chef nebunesc să scriu … “aşa, nimicuri”. Primul episod dintr-un serial impresionant de “nimicuri”.

Azi tânjesc  – destul de mult – să mă joc uşor cu cuvintele. Să mă joc în aşa fel încât (poate) să enervez involuntar pe mai marii sau mai micii apărători ai limbii române şi a expresiilor sale.

Azi simt nevoia să mă exprim poate fără substrat, conţinut sau mesaj, întocmai cum ne-am obişnuit cu unele discursuri pe la teveu.

Azi, zău că-nchid ochii pe jumătate şi pun sufletul în fierbere pentru a scoate bulbuci de litere amestecate într-un anume sens care să ţâşnească din mine spre eterul online-ului.

Azi îmi place să mă “formatez” puţin câte puţin începând cu această postare.

Azi sunt a-pragmatic şi nu-mi pasă dacă nu m-am exprimat corect.

Azi (prin Dana) am descoperit copacul nr. 9, fapt ce mi-a stârnit putină “inspiraţie”

Azi am alergat fizic, dar interior alerg şi acum la câteva ore după ce am făcut duş. Gândurile-mi aleargă spre anumite vise, plăceri închise, sigilate şi sudate. Alerg, le privesc, le privesc cu mult drag, dar mă văd nevoit să revin cu picioarele pe pământul societăţii în care îmi respir aerul. Pe data viitoare, probabil vreo altă vizită!

Azi îmi place să port conversaţii punând sare şi piper în propoziţii. Cum? Vreau ca o propoziţie chiar dacă are cam acelaşi sens, să fie spusă/scrisă: mai suav, mai romantic, mai diferit, mai bine unsă.

Azi m-a lovit mirosul de prenadez şi a intrat în mine ca o dragoste nepoftită. Parcă-i mai simt uşor mirosul şi acum. Deşi par lucid, tind să cred că un efect inconştient al acestei postări non-sens se datorează o ţâră şi lui.

Azi, înainte de a pleca de la serviciu mi-am fotografiat păianjenul care prinsese “o pradă bogată” şi tocmai se pregătea de un prânz copios. Poc cu dânsul pe instagram!

Azi am băut cafea (noa’ … maa-re lucru!)

Azi

Anunțuri

2 gânduri despre „Gânduri erupte dintr-o zi obişnuită (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s