Bun venit acasă!

De curând cineva drag s-a reîntors acasă după … 10 ani. Poate tind să dezamăgesc folosind într-un mod uşor exagerat „cineva drag” pentru o .. cutie; una bucată de plastic cu circuite electronice, butoane, ecran şi o lentiluţă, ce mai e încă în stare să producă nişte imagini. E … primul meu aparat digital, şi-mi permit să-l alint  exact aşa „cineva drag” căci a fost unealta care mi-a aprins beculeţul unei pasiuni ce mi-a schimbat destul de bine mentalitatea şi felul în care văd lumea azi.

Marile iubiri se nasc din neprevăzut, vin parcă de la sine şi se unesc tot mai profund. Marea iubire a mea – pasiunea pentru cadre – a venit tot aşa din neprevăzut. Înainte de a intra în posesia acestui aparat digital, am mai avut vreo câteva aparate pe film dar nu mă rezumam la mai mult decât a face poze strict de amintire, gen „iola” (io la şcoală, io la mare, io la oraş, io la munte). Cred că nimic nu a fost aşa de întâmplător. Modul cum am „cumpărat” acest aparat, deja e un mic semn. Mi-am scos la vânzare primul meu computer funcţional: era un veritabil Pentium II, îmbunătăţit cu HDD de 20 de Gb în 2004, placă video ATI de 8 Mb şi … cam 128 RAM. Windows-ul 98 rula brici pe el, dar îmi luasem un computer nou şi de cel vechi nu mai aveam nevoie. L-am vestit spre vânzare printr-un anunţ într-unul din ziarele locale şi … n-a trecut cred o săptămână şi primesc un telefon în care doritorul îmi propunea un troc: să-i dau calculatorul şi el să-mi dea un aparat digital. La vremea aceea aceste tipuri de aparate

încă nu intraseră aşa de mult pe piaţă. Încă mai tronau compactele pe film. Mi s-a părut o idee excelentă şi am bătut palma. Primisem pe acest Pentium II, un Vivitar de 2.1 MP fără card şi fără zoom optic. Nici nu-mi trecea prin gând că odată cu acel aparat, cu acea unealtă, voi începe să intru într-o relaţie de hobby cu acest domeniu: fotografia. Am început să fac fotografii cu el şi vreme de … aproape 2 ani cât l-am avut, am încercat şi simţit nevoia să trec dincolo de fotografia de amintire. Nu am făcut mare brânză de fotografii artistice, dar eram la … foarte început. Un început în care am buşit cadre, formându-mi mâna şi ochiul pentru compoziţii cel puţin, şi acest “la început” a mai durat şi după ce

m-am despărţit de dânsul. Despărţirea a venit de la sine. Îmi luasem un aparat mai bun dar tot mic, compact şi pe ăsta voiam să-l valorific. Spre norocul meu, nu l-am vândut unui străin ci aparatul s-a dus în cercuri apropiate. Eram bucuros să-l ştiu la cineva unde îl mai puteam vedea din când în când. O dată cu trecerea timpului, pasiunea pentru foto a crescut şi a rămas şi azi – toamna lui 2014 – o pasiune care mi-e într-o continuă formare şi explorare. De vreun an jumate am început să colecţionez şi aparate foto dar aşa uşurel la nivel de începător fără prea mari pretenţii. Mare parte din colecţia mea o datorez unor persoane (2) care mi-au donat mai multe aparate. În acest context, mi-a venit ideea şi dorul după primul aparat digital ce l-am avut. A fost un pic ciudat să-i propun celui care i l-am vândut că-mi vreau aparatul înapoi, dar pentru că ne cunoaştem, m-a înţeles şi am rezolvat acest lucru în condiţii frumoase. Scula încă mai funcţionează şi am ieşit puţin la pozat după 10 ani de când l-am

folosit. E aşa de straniu că telefonul ce-l aveam asupra mea e mult mai avansat la cameră decât această cutie nostalgică (pentru mine). Era ciudat, să priveşti prin ecranul lui mic şi obosit, fiecare imagine. Parcă mi-era teamă să-l mai folosesc de bătrân ce era, însă mă bucur că am putut face măcar vreo câteva poze „de nostalgie, de aducere aminte”.

De regulă modul nostru de viaţă din prezent ne face să uităm cum a fost în urmă cu mai mulţi ani, însă luând această cutie foto, parcă m-am „proiectat” uşor înapoi în trecut dar păstrând să zicem experienţa exersării în tot acest timp. De data aceasta am tras nişte cadre în care nu mi-a fost teamă să încadrez

în aşa fel încât să am compoziţii decente. Am vrut să văd dacă cu acest bătrânel mai pot scoate ceva atrăgător şi culmea: am reuşit cu o poză postată pe Facebook să adun un feedback chiar ok.

Dacă nu era acest Vivitar de 2,1 MP, probabil că pasiunea ar fi venit mult mai târziu că aveam în plan să-mi iau un aparat foto digital, dar nu prea curând, dar o dată intrat în horă, mai uşor pe la începuturi, văd că nu am mai ieşit.

Văd că m-am lungit destul de mult cu această postare, fapt pentru care mă opresc aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s