Despre 365picoftheday2015

Au trecut 100, de fapt 101 zile de când am pornit o chestie de constanţă foto: a face una bucată-fotografie-pe-zi. O poză pe zi deci, prin care să încerc să transmit un anumit mesaj, o emoţie, de regulă ceva plăcut. Iniţial credeam că va fi ca o joacă şi că … “ah, o poză pe zi nu mor dacă fac acolo”, dar joaca a devenit mai serioasă un pic pentru că intri într-un val care te determină ca în acea zi să vrei să faci acea măcar o poză, frumoasă cel puţin din punctul personal de vedere. Mă gândeam să scriu ceva acum la 100 de zile trecute, tocmai ca să marchez această cifră rotundă. Pot spune că mai bine de un sfert din proiect e parcurs cu succes. Bucuria a fost mai mare căci în aceste zile “din preajma cifrei 100”, am avut parte de două promovări la nivel local al acestui proiect, – atenţie – personal! Propunerile au venit din partea postului de radio NovaFm şi a ediţiei online a ziarului Redeşteptarea. Mai întâi, (chiar dacă a apărut după emisiunea de la radio) a fost propunerea lui Gabriel Iosa de a scrie ceva despre 365picoftheday2015. Articolul a apărut exact în ziua 100 a proiectului şi a fost o surpriză plăcută.

O altă surpriză faină a venit de la radio. Miercuri, 8 aprilie am primit un telefon în care am fost invitat la emisiunea “Nova în direct” ce urma să aibă loc, joi 9 aprilie, în ziua 99 a proiectului. Cu ocazia asta am cunoscut-o mai bine pe realizatoarea emisiunii, Daniela Decean care s-a pregătit foarte fain cu multe întrebări: mai întâi despre 365picoftheday2015, apoi despre vernisajul expoziţiei de fotografie colectivă ce îl avusesem înainte cu o săptămână la Lugoj, dar şi alte întrebări legate de fotografie. Am rămas plăcut surprins şi m-am tot gândit cum cineva a ajuns să-mi studieze scrierile de pe blog, pentru a putea să-mi pună nişte întrebări din care să iasă o emisiune frumoasă. În ciuda faptului că atunci când vine vorba de eter, nu prea sunt în apele mele, în final reuşesc să fac faţă şi să-mi ascund din acele temeri de fapt, nefondate. Deja nu mai eram prima dată la NovaFm. Mai fusesem invitat şi anul trecut la o emisiune în care am vorbit tot despre fotografie, ca pasiune personală. În cadrul emisiunii de vineri, 9 aprilie, mi s-a pus o întrebare care cred că trebuie punctată în acest mini-articol-bilanţ, de genul: ce îţi propui prin acest proiect? Am răspuns: “Întâi de toate este şi rămâne un exerciţiu personal de a fotografia altfel, de dorit cât mai creativ. Mai e un exerciţiu de constanţă, de a gândi în termeni de proiect foto, apoi pentru noi toţi e un mod de exprimare prin care vreau să arăt că fiecare zi fie ea cu timp urât sau cu mult stres, are valoare, pentru că e ACEL TIMP la care nu mai ai cum să te mai întorci în mod real. Aici, în acest proiect singura „întoarcere” este fotografia care am făcut-o în acea zi.”

Cum spuneam mai sus, a apărut şi articolul, în ediţia online a ziarului “Redeşteptarea”, exact în ziua 100, care anul acesta a picat în Vinerea Mare pentru ortodocşi, greco-catolici şi neoprotestanţi care sărbătoresc Sfintele Paşti pe 12 aprilie. Na, pentru credincioşii romano-catolici şi protestanţi a picat în Săptămâna Luminată Complice 

Au fost două surprize neaşteptat de faine, venite din partea mediei locale, fără (nici gând!) să fac vreun lobby. Surprize au mai fost de-a lungul proiectului. Cineva, inspirându-se din proiectul acesta, a pornit pe 23 martie un “365picoftheday”, apoi, desigur, au fost aprecierile primite în privat, atât via online cât şi în offline.

Ca o mică concluzie, reiau cumva ideea ce am spus-o şi în emisiunea de la radio, dacă ai o pasiune pentru ceva, încearcă să îi dai atenţie zilnic, pregătindu-te tot mai bine şi cu plăcere desigur. Cam asta vizează 365picoftheday2015 pentru mine ca entuziast foto: de a nu trece nici măcar o zi fără să mă pregătesc a fotografia … măcar o singură dată, dar cât-de-cât, bine.

UPDATE: Mulţumiri ediţiei online a ziarului “Opinia Timişoarei” care a preluat la scurt timp, fragmente din articolul apărut pe “Redeşteptarea” despre proiect şi a pus poze din zilele 100 şi 102.

Redest

inspired

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s