O altă expoziţie personală de fotografie în cadrul unei lansări de carte

Seria invitaţiilor d-lui Erwin Ţigla, către episcopul Alexandru Mesian au continuat şi în 2016. Ce legătură are asta cu faptul de a expune fotografii? Legătura este din faptul că în ultimele cărţi ale P.S. Alexandru, am fost responsabil de partea foto (dar nu numai). Dacă în 2015, am fost invitat să expun tot la Reşiţa, în cadrul unui alt eveniment organizat tot de d-l Erwin şi care a avut ca subiect o altă lamsare de carte a  P.S. Alexandru, şi acum în 2016, la 14 iunie, invitaţia mi-a fost adresată ca să particip şi cu o nouă expoziţie.

Cartea care s-a lansat, a fost lucrarea autobiografică a Prea Sfinţiei Sale: “File din viaţa mea”, la care am avut un considerabil aport, privind partea de tehnoredactare şi prelucrare fotografii. Pentru acest eveniment, am ales 10 fotografii cu P.S. Alexandru cuprinse între anii 2007-2016, câte una din fiecare an. Titlul expoziţiei a fost, simplu: „Portret de episcop 2007-2016”.

Au fost foarte bine apreciate fotografiile în cadrul expoziţiei. ŞI de data aceasta am vorbit liber şi bine, dar parcă nu aşa de bine ca şi anul trecut. Totuşi mi-am menţinut linia şi asta e foarte important.

Cu ocazia aceasta am bifat şi o a treia expoziţie personală, tot la Reşiţa. Ca o curiozitate, toate expoziţiile personale de fotografie le-am făcut la Reşiţa de-a lungul a trei ani consecutiv: 2014, 2015 şi 2016.

Mulţumesc încă o dată pentru invitaţie, d-lui prof. Erwin Ţigla.

Mai multe fotografii de la acest eveniment, se găsesc AICI.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s