Eu

Mă numesc Raimondo-Mario Rupp. Am 36 de ani şi lucrez la Episcopia Greco-Catolică din Lugoj din anul 2003 ca bibliotecar şi arhivist. Din 2006 mă ocup şi de secţiunea internet şi audio-vizual din cadrul Biroului de Presă al episcopiei. Mai multe detalii: http://www.linkedin.com/in/raimi

Acesta este un blog personal unde scriu păreri de-ale mele care NU au nicio legătură cu locul unde lucrez.

Sunt pasionat de fotografie, IT, social-media şi călătorii.

Cu internetul am luat contact în anul 1998. Ideea de a avea un site personal a început încă de la finele anului 2003 mai mult dintr-o joacă. După găzduiri pe home.ro, 3x.ro şi lx.ro, în 2006 m-am convertit la wordpress, deschizându-mi acest blog.

Pe la începutul lui 2007 am început timid şi răzleţ să scriu pe raimondo.wordpress.com. În mod constant şi cât de cât mai serios am început cu postările doar din primăvara lui 2008. Toată “febra constanţei” cu scrisul pe blog cred că m-a ţinut aproximativ doi ani şi jumătate. Cu toate astea, nici în această perioadă nu eram cum trebuie de constant. Din păcate începând cu 2011 am rărit-o cu scrisul, însă după unele momente în care mă gândeam să renunţ la blogging, am decis să continui a fi prezent cel puţin săptămânal.

La începutul anului 2013 am trecut pe: raimondo-mario.com. În 2015 am revenit la vechea adresă: raimondo.wordpress.com. Din vara lui 2015 şi până în ianuarie 2016, nu am mai postat nimic. Momentan, pe această platformă, postez relatări de la evenimente mai importante din viaţa mea, legate de fotografie.

Eu pe: Twitter, Facebook, Linkedin, Profil Google, Instagram

  • Contact: mail at raimondo1980.yahoo.it
Anunțuri